Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii – ANIS deschide înscrierile pentru cea de-a IX-a ediție a programului Bursele ANIS. În 2026 vor fi acordate 21 de granturi în valoare de câte 5.000 de euro, cu sprijinul unui număr record de 16 companii din industria IT.

Programul este dedicat cadrelor didactice tinere din mediul universitar care integrează tehnologii noi și metode inovatoare în procesul de predare.

Înscrierile se desfășoară în perioada 1–23 septembrie 2026, iar aplicațiile sunt depuse prin intermediul platformei dedicate disponibile pe site-ul ANIS. Perioada de înscriere poate fi prelungită până la 30 septembrie, în funcție de numărul aplicațiilor.

21 de granturi pentru educație și tehnologie

Fiecare dintre cele 21 de proiecte selectate va beneficia de un grant în valoare de 5.000 de euro.

Potrivit ANIS, ediția din acest an marchează cea mai amplă implicare de până acum a companiilor din industrie în susținerea programului.

Inițiativa vine într-un context în care România investește în dezvoltarea competențelor digitale, modernizarea universităților și infrastructura pentru tehnologii precum inteligența artificială, cloud computing, securitatea cibernetică și automatizarea.

Provocarea rămâne însă transformarea acestor investiții în competențe avansate, colaborări între universități și companii și oportunități profesionale care să contribuie la păstrarea specialiștilor în România.

„Bursele ANIS reflectă angajamentul nostru de a susține educația și dezvoltarea tehnologiei în România, iar implicarea record, în acest an, a 16 companii din industrie arată cât de clară este nevoia de a accelera apropierea dintre educație și ritmul schimbării tehnologice. Este un răspuns comun al industriei la o nevoie tot mai urgentă: formarea competențelor de care România va avea nevoie în anii următori. Prin sprijinirea cadrelor didactice aflate la început de carieră, care aduc noi metode și perspective în procesul de predare, contribuim la pregătirea unei noi generații de specialiști în tehnologie”, declară Corina Vasile, Director Executiv ANIS.

Ce domenii sunt eligibile pentru Bursele ANIS 2026

Proiectele pot fi înscrise în mai multe domenii tehnologice:

  • Big Data;
  • Cybersecurity;
  • Inteligență Artificială / Machine Learning;
  • Internet of Things;
  • Cloud Computing;
  • Tech for All – cursuri care utilizează tehnologia în facultăți non-IT;
  • Quantum Computing;
  • Healthtech;
  • AI for All – cursuri care utilizează inteligența artificială în facultăți non-IT.

Programul este deschis atât proiectelor dezvoltate în universități și facultăți cu profil tehnic, cât și inițiativelor din facultăți non-tehnice care integrează tehnologia în procesul educațional.

Cine poate aplica

Bursele ANIS se adresează cadrelor didactice cu vârsta de cel mult 40 de ani, inclusiv titularilor de curs, asistenților universitari și doctoranzilor.

Candidații trebuie să integreze tehnologii noi și metode inovatoare în cursurile sau laboratoarele susținute în anul universitar 2026–2027 și să propună cursuri sau laboratoare noi ori actualizate semnificativ.

Proiectele selectate în prima etapă vor intra ulterior într-un proces de interviu cu membrii comitetului de evaluare.

Câștigătorii vor fi anunțați în noiembrie

Câștigătorii ediției 2026 vor fi anunțați pe 10 noiembrie 2026, în cadrul Galei „Bursele ANIS”, organizată la Universitatea Politehnica Timișoara.

În plus, câștigătorii vor primi abonamente medicale gratuite pentru o perioadă de un an, oferite de partenerul Regina Maria.

Universitatea Politehnica Timișoara este partener instituțional al programului Bursele ANIS 2026.

Peste 500.000 de euro investiți în educație

În cele opt ediții precedente, programul Bursele ANIS a finanțat 107 proiecte didactice din 51 de facultăți, provenind din 21 de centre universitare din țară.

Valoarea totală a granturilor acordate până acum ajunge la 535.000 de euro.

Potrivit organizației, unele dintre proiectele finanțate au continuat și după etapa inițială a programului, generând colaborări și parteneriate de cercetare și dezvoltare între universități și companii private.

16 companii IT susțin ediția din 2026

Ediția din acest an este susținută de Adobe România, Amazon Romania, Bitdefender, BMW Group TechWorks România, Booking Holdings, Cognizant Technology Solutions România, DB Global Technology Center, Endava România, Eviden România, Orange Services, Qualysoft, Schwarz Digits România, Siemens România, Societe Generale Global Solution Centre, SoftServe și Systematic.

ANIS are peste 150 de companii membre și reprezintă interesele industriei de IT din România, fiind implicată în promovarea digitalizării și în dialogul privind politicile publice pentru sectorul tehnologic.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo