În luna dedicată luptei împotriva cancerului la sân, Asociația Fericire într-o Ceașcă, parte a TED’S COFFEE CO., lansează campania de conștientizare „Cancerul e doar un capitol, nu întreaga ta poveste!” – o invitație la empatie, curaj și normalizarea dialogului despre viața cu cancer și dincolo de el.
Inițiativa este dedicată femeilor diagnosticate cu cancer de sân și celor care le sunt alături, având scopul de a aduce speranță, resurse și sprijin emoțional acolo unde acestea lipsesc. Campania se desfășoară în mediul online, printr-o serie de povești reale, materiale video, sfaturi medicale și mesaje inspiraționale, oferite zilnic începând cu 13 octombrie, pe canalele Asociației Fericire într-o Ceașcă.
„Am vrut să fac ceva ca nicio femeie să nu mai treacă singură prin asta”
„Această campanie a pornit din experiențele mele și ale altor femei care au trecut prin cancer. Nu mă mândresc cu faptul că am învins boala de trei ori, ci cu faptul că am rămas optimistă și îndrăgostită de viață. La 24 de ani, când am primit primul diagnostic, aveam nevoie disperată de cineva care să mă țină de mână. Nu am găsit atunci acea persoană, așa că mi-am propus să devin eu acel sprijin pentru altele”, mărturisește Agatha Peptea, președintele Asociației Fericire într-o Ceașcă.
Prin parteneriatele cu Leader Team Broker de Asigurări și CIGA Energy Advisory, campania își propune să construiască o rețea autentică de empatie și solidaritate. Printre specialiștii implicați se numără medici oncologi, psihologi, terapeuți și chiar un medic veterinar – pentru a aborda și tema delicată a cancerului la animalele de companie, o perspectivă emoționantă și rar discutată.
O poveste despre vindecare, iubire și curaj
În centrul campaniei se află și cartea Agathei Peptea, „Dantelă vs. chimio 1-0”, un volum scris cu sinceritate și umor, care transformă vulnerabilitatea în forță. Lansată în primăvara acestui an, cartea este disponibilă în rețeaua TED’S COFFEE CO., iar fondurile obținute din vânzări sunt direcționate către proiectele Asociației.
În luna octombrie, fiecare carte achiziționată este însoțită de un Cappuccino Red Velvet oferit din partea casei, iar pentru fiecare Red Velvet Latte sau Cappuccino Red Velvet cumpărat, 1 leu este donat către Asociație, sprijinind astfel programele sale.
„Decizia Agathei de a scrie această carte și de a transforma durerea în speranță arată cât de mult poate schimba un om prin exemplu personal. Este un gest de curaj, autenticitate și recunoștință față de viață”, spune Vasi Andreica, fondator TED’S COFFEE CO. și al Asociației Fericire într-o Ceașcă.
Un apel către comunitate
Campania își propune să ajungă la cât mai multe femei care au nevoie de încurajare și la toți cei care pot fi sprijin emoțional sau informațional pentru ele. Fiecare poveste, mesaj sau gest contează.
„Eu m-am măritat în timp ce făceam chimioterapie. Am dansat, am râs, am iubit, am plâns. Cred că bucuria vieții este una dintre cele mai redutabile arme împotriva bolii”, adaugă Agatha Peptea.



