Prima ediție a Christmas Festival, organizat în cartierul Floreasca în Piațeta One Floreasca City, va aduce împreună business-urile locale în perioada 15-17 decembrie 2023, printr-un eveniment care se adresează deopotrivă locuitorilor din zonă, dar și celorlalți bucureșteni și turiștilor, intrarea fiind liberă.

Organizat de Comunitatea Floreasca, în parteneriat cu Love Life Events și Clinica Dr. Nassar în Piațeta One Floreasca City, dezvoltare One United Properties devenită deja emblematică pentru cartier, evenimentul așteaptă bucureștenii și turiștii pentru o experiență autentică de Crăciun, cu activități variate pentru întreaga familie.

Cartierul Floreasca este unul dintre cele mai dinamice din București din perspectiva paletei de comercianți locali, care acoperă o gamă largă de servicii și produse, de la health and beauty, restaurante și bistrouri, cafenele, brutării, gelaterii, saloane de înfrumusețare, magazine specializate, boutique-uri ale creatorilor de modă etc.

Retailerii locali, dar și creatori autentici de delicatesuri vor întâmpina vizitatorii cu experiențe culinare și rețete tradiționale de cozonaci, plăcinte, prăjituri de casă, alături de băuturi calde de sezon. Oferta va fi completată de comercianți de cadouri de sezon, decorațiuni și ornamente specifice, accesorii și piese vestimentare.

Piațeta One Floreasca City a fost deja pregătită de sărbătoare de echipa One United Properties. Bradul înalt amplasat central, decorurile luminoase specifice Crăciunului sunt gata să găzduiască în cadrul festivalului căsuțele frumos ornate, activitățile pregătite pentru vizitatori, concertele de colinde și muzică de DJ. Toate acestea vor crea atmosfera magică a sărbătorilor, chiar în inima cartierului Floreasca. Zona va fi animată seara de mixurile DJ-ului pe ritmurile celor mai cunoscute melodii.

Copiii vor fi întâmpinați cu ateliere de creație, pentru a realiza propriile decorațiuni și ornamente, iar părinții se vor putea bucura de luminile de sărbătoare, căsuțele ornate festiv și spectaculosul brad de Crăciun decorat de One United Properties.

Comunitatea Floreasca este un proiect care reunește și promovează antreprenorii locali și business-urile lor, experiențe originale, locații ideale pentru: eat & drink, shopping, services, activități urbane și proiecte locale, comunitare, culinare şi culturale. Ideea conturării unei identități a cartierului printr-o platformă a micro-comunității locale a fost favorizată de aspectele unice ale zonei: pol de retail cu mix de concepte reprezentative, branduri de F&B, high-end și antreprenoriat. În acest sens, Asociația Comunitatea Floreasca a demarat implicarea comunitatii în viața cartierului, prin proiecte și evenimente menite să contribuie la amplificarea coeziunii comunitare.

PROGRAM

Prima ediție a Christmas Festival în Piațeta One Floreasca City va fi deschis de vineri până duminică.

Vineri între 12:00 – 22:00, iar sâmbătă și duminică, între 10:00 și 22:00.

Organizatori: Comunitatea Floreasca; Love Life Events; Clinica de implantologie dentară Dr. Nassar

Cu sprijinul: One United Properties, Cushman & Wakefield Echinox, Kiwi Finance, Academia de Arte Horia Brenciu, School Friendly, KIDOEVENTS, Carnavalul Copiilor, ACSIS, Rasova, CO-FI Factory, Holy Bakery, Atelierul de Tarte, I Bubble Waffle, Furgoneta, Arrosticini, Za German WurstWagen, JETSET Boutique, INKAD, Nordic Food, Pernod Ricard.

Recomandat de: NAȚIONAL FM

Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare În Informatică a realizat un NFT ce urmeaza a fi lansat vineri 15 decembrie, ora 14.00, pentru a sustine evenimentul Christmas Festival si asociatia ACSIS.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo