470 de pacienți din policlincile sociale ale Fundației Inovații Sociale Regina Maria și 70 de copii din cele două centre educaționale sunt beneficiarii direcți ai fondurilor strânse în cadrul celui mai mare eveniment caritabil organizat de către aceasta.

Ajunsă la a 8-a ediție și având loc în contextul special al crizei sanitare pe care o traversăm, licitația binelui a fost lansată în mediul online începând cu 1 septembrie pe platforma Casei de Licitații Historic, unde cei interesați să susțină cauza Fundației au fost invitați să liciteze pentru cele peste 60 de loturi de obiecte și experiențe donate de vedete din lumea sportului, muzicii și business.

Evenimentul s-a desfășurat la Stejarii Country Club

Licitația s-a încheiat printr-un eveniment de adjudecare ce a avut loc pe data de 18 septembrie în aer liber pe esplanada Stejarii Country Club, la care au participat 50 de personalități de top din lumea de business și care a reușit în doar două ore să asigure pe mai departe asistența medicală bolnavilor sărmani și accesul la educație copiilor vulnerabili de care se îngrijește fundația.

~Evenimentul a fost un succes și vreau să mulțumesc tuturor participanților și companiilor care ni s-au alăturat. Am vrut ca a 8-a ediție a Galei noastre să nu fie doar online, pe zoom, am păstrat toate măsurile de siguranță sanitară și cred că oamenii au înțeles că atunci când cauza este nobilă, putem să ne strângem cu toții și să facem împreună o faptă bună”, a declarat dr. Wargha Enayati, Președintele Fundației Inovații Sociale Regina Maria.

Evenimentul al căror gazde au fost Andreea Țopan, senior editor Observator Antena 1 și Dan Negru, unul dintre cei mai apreciați prezentatori de divertisment din România, a ținut cu sufletul la gură publicul prezent, obiectele licitându-se într-o atmosferă dinamică, menținând în suflet în permanență importanța cauzei sociale.

Vedetele licitației

Astfel, dintre vedetele serii de licitație, cea mai scumpă a fost racheta de lemn a lui Ilie Nastase, adjudecată cu 2750 de euro de șeful uneia dintre cele mai mari firme de construcții din România, compania care ridică Enayati Medical City. Spada Ana-Mariei Brânză a fost achiziționată în urma licitației cu suma de 1600 de euro, având preț de pornire 1000 de euro. Tricoul lui Adrian Mutu a fost adjudecat cu 600 de euro și va fi oferit de către compania care l-a achiziționat unui tânăr aspirant să devină fotbalist, iar chitara semnată de Smiley a fost adjudecată cu suma de 2000 eur, având preț de pornire de doar 400 euro.

Ceasul unicat semnat Augustin Matei, care are în componența sa o bucațică de lemn din casa lui Constantin Brâncuși a fost licitat și achiziționat cu 1800 de euro.

Pe rând, mănușile lui Bogdan Stelea, mingea semnată de tricolorii generației de aur, pachete de vacanță, bijuterii, ceasuri unicat, costume și obiecte de artă au fost adjudecate, în urma întregii acțiuni caritabile strângându-se suma care va acoperi tratamentele medicale a 470 de pacienți și îngrijirea a 70 de copii din centrele educaționale pentru 6 luni.

Cristiana Mateoiu, Director Executiv al Fundației Inovații Sociale Regina Maria: „Perioada de pandemie ne-a provocat să ne reconfirgurăm toate evenimentele, campaniile sau alte proiecte de strângere de fonduri, însă cu toate acestea am decis că pentru noi este esențial să facem tot ce este omenește posibil pentru a NU  ne opri serviciile către beneficiari. Întregul mediu de business a fost afectat dramatic, de asemenea, și ca urmare, mulți dintre partenerii noștri nu au mai putut să ne susțină așa cum o făceau în trecut. Le suntem extrem de recunoscători pentru responsabilitatea, solidaritatea, bunătatea și generozitate tuturor celor care s-au implicat în această licitație„

Partenerii Fundației Inovații Sociale Regina Maria

Mulțumim partenerilor și sponosorilor Fundației care au înțeles cât este de important să contribuie în continuare la misiunea nobilă de a ajuta ca pacienții noștri să aibă sprijin, tratamente pentru bolile cronice, consiliere și îngrijire în toată această perioadă dificilă, iar copiii sărmani să poată visa că au dreptul la viitor.

Sponsori Gold

Sponsori Gold: KAUFLAND Romania, ROMANIAN BUSINESS CONSULT, CORPORATE OFFICE SOLUTION, KULTHO

Sponsori Silver

Sponsori Silver: CARPATINA, FRIBOURG CAPITAL, PFIZER, BEAUTIK

Sponsori Bronze

Sponsori Bronze: AQUA CARPATICA, ARISTON, BANCA COMERCIALA ROMANA, BANCA TRANSILVANIA, CARREFOUR, EOS KSI, ENAYATI MEDICAL CITY, FOOD PANDA, MEDICHUB, MIELE, MEDIST, PORSCHE FINANCE GROUP ROMANIA, PORSCHE ROMANIA, RER GROUP, SCHNEIDER ROMANIA, RAIFFEISEN BANK, SYNEVO

DESPRE – Fundația Inovații Sociale Regina Maria

Fundația Inovații Sociale Regina Maria este un ONG care oferă de 10 ani o gamă largă de servicii medicale gratuite persoanelor fără venituri și asigurări medicale și care îngrijește, alături de mai bine de 15 dascăli angajați și voluntari, un număr de 200 de copii din familii defavorizate în cele două centre educaționale ale fundației (Clinceni și Băneasa). Fundația Inovații Sociale Regina Maria este inițiativa filantropică a familiei Dr. Wargha și Mitra Enayati și face parte din ENAYATI Group. Fundația Inovații Sociale Regina Maria nu face parte din Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria.


Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!