Comisia Europeană anunță astăzi, 7 octombrie, că va emite în cadrul Instrumentului SURE al UE obligațiuni cu impact social în valoare de până la 100 de miliarde EUR. În acest scop, Comisia a adoptat Cadrul privind obligațiunile cu impact social care a făcut obiectul unei evaluări independente. Cadrul menționat este menit să le ofere investitorilor în aceste obligațiuni certitudinea că fondurile mobilizate vor servi unui obiectiv cu adevărat social.

Anterior prezentării acestui anunț de către Comisie, Consiliul a aprobat acordarea, în cadrul Instrumentului SURE, a unui sprijin financiar pentru 16 state membre, care să contribuie la protejarea locurilor de muncă și a persoanelor încadrate în muncă. În vederea asigurării faptului că fondurile vor fi utilizate în scopuri sociale, Cadrul privind obligațiunile cu impact social, întemeiat pe Regulamentul SURE, prevede că statele membre trebuie să prezinte rapoarte cu privire la modul în care au fost cheltuite fondurile împrumutate.

Comisia intenționează să atragă investitori care doresc ca fondurile lor să fie folosite în scopuri legate de mediu, în scopuri sociale și în scopuri legate de guvernanța corporativă.

Detalii în comunicatul de presă.


Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!