Comisia Europeană a adoptat astăzi, 7 octombrie, un nou plan pe 10 ani care cuprinde o propunere de recomandare a Consiliului, pentru a veni în sprijinul romilor din UE. Există șapte domenii principale de interes: egalitatea, incluziunea, participarea, educația, ocuparea forței de muncă, sănătatea și locuințele.

Deși scopul urmărit este egalitatea deplină, Comisia a propus obiective minime pentru 2030, pe baza progreselor înregistrate în cadrul anterior. Printre acestea se numără:

  • reducerea la jumătate a numărului de romi care sunt victime ale discriminării;
  • dublarea numărului de romi care depun o plângere atunci când sunt discriminați;
  • reducerea cel puțin la jumătate a diferenței de venituri între romi și restul populației;
  • reducerea cel puțin la jumătate a decalajului în ceea ce privește participarea copiilor la educația preșcolară;
  • reducerea numărului de copii romi care frecventează școli primare segregate în cel puțin jumătate din statele membre cu o populație romă importantă;
  • reducerea cu cel puțin jumătate a diferențelor de ocupare a forței de muncă și a diferențelor de gen în ocuparea forței de muncă;
  • reducerea cel puțin la jumătate a decalajului în ceea ce privește speranța de viață;
  • reducerea cu cel puțin o treime a decalajului în ceea ce privește condițiile precare de locuit;
  • asigurarea faptului că cel puțin 95 % din romi au acces la apă de la robinet.

Detalii în comunicatul de presă.

Scrie un comentariu

Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!