VOLEI! Brașovenii interesați de volei formează o comunitate

Asociația Brașovul Altfel a format un grup public de WhatsApp în care sunt mai mulți brașoveni interesați de volei

Voleiul a fost, în Brașov, pentru mult timp un sport foarte popular și iubit de brașoveni. La începutul anilor 2000, acesta a dispărut de pe scenă, dar a revenit în prezent. Acest lucru se datorează în mare parte Clubului Corona, unde s-au înființat secții de volei masculin și feminin. Astfel se face că de 3 ani de zile există din nou volei la Brașov.

O asociație din Brașov unește iubitorii acestui sport într-o comunitate online și a creat un grup de WhatsApp, în care îi invită pe toți cei interesați de subiect.

“Iubesc voleiul și am observat că sunt mulți brașoveni care simt la fel pentru acest sport minunat. Din acest motiv am creat un grup de WhatsApp în care să ne strângem cât mai mulți și să avem unde să împărtășim idei, opinii, evenimente și altele…. toate despre volei. Suntem mulți iubitori de volei, dar până acum eram dispersați și nu știam unii de alții. Acum s-a schimbat acest lucru. În doar câteva ore de la lansarea grupului suntem deja câteva zeci de oameni. Îi invit pe toți cei interesați de subiect să se alăture grupului: https://chat.whatsapp.com/EPfqytTWiRYIbS3YuKldvW.”, a declarat Radu Paul, președintele asociației Brașovul Altfel.

Citește și:

Pilonii de dezvoltare ai județului Brașov – 21 martie 2025

Scrie un comentariu

Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!