Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a supus dezbaterii publice proiectul de Ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru limitarea tăierilor ilegale.

Este vorba de 300 de sisteme video care vor fi instalate în 11 județe, la ieșirea de pe drumurile forestiere, în cadrul unui proiect care are un buget estimat la aproximativ 12 milioane de lei. Ținta acestei investiții este aceea de a monitoriza orice cantitate de masă lemnoasă care iese din pădure.

„Am o veste foarte bună pentru protecția pădurilor României. Am început demersurile pentru realizarea unui sistem pe care mulți îl consideră veriga lipsă din pachetul de măsuri pentru lupta împotriva tăierilor ilegale: sistemul de monitorizare video pe drumurile forestiere. Sunt convins că acest nou sistem, alături de SUMAL 2.0 și de monitorizarea prin satelit, va duce la anihilarea completă a hoților de lemne. Practic, activitatea  acestora va rămâne fără obiect”, a declarat ministrul Mircea Fechet.

Evenimente viitoare - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:

24 septembrie 2024: ESG – noua moralitate de business, Ediția a II-a
26 septembrie 2024: Gala Club Antreprenor, Ediția a XVI-a
3 octombrie 2024: Viitorul afacerilor de familie în România, Ediția a II-a
15 octombrie 2024: Soluții pentru finanțarea companiilor, Ediția a III-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP

Sistemele de supraveghere video vor fi amplasate în zonele cu risc ridicat în ceea ce privește tăierile ilegale. La alegerea zonelor s-a luat în calcul suprafața de pădure din fiecare județ, volumul exploatat și transportat, precum și cuantumul tăierilor ilegale identificate. În ceea ce privește alegerea punctelor de instalare a camerelor video, acestea se vor afla pe drumurile forestiere, în apropierea intersecțiilor cu drumurile publice, în zone intens practicate de transportatorii de masă lemnoasă.

„Valoarea medie pe care o luăm în calcul este de aproximativ 40.000 lei pentru fiecare sistem. Vorbim despre minim 3 camere video de înaltă rezoluție, cu posibilitate de identificare automată a numerelor de înmatriculare, detecție a mișcării, sistem de vizualizare pe timp de noapte, ecrane de monitorizare, pupitru de comandă, precum și alte elemente de interconectare a tuturor sistemelor de monitorizare”, a adăugat ministrul.

În acest moment, sunt funcționale două astfel de sisteme de supraveghere independente finalizate, unul în județul Prahova, gestionat de Romsilva, și celălalt, în Suceava, instalat și utilizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”(INCDS).

Imediat după aprobarea OUG, vor fi planificate fiecare din cele 300 de puncte de monitorizare și va începe procedura de achiziție.

Va exista o colaborare între toate instituțiile statului care participă la combaterea furtului de masă lemnoasă – poliție, garda forestieră, jandarmeria etc., care vor lucra împreună.

„Important este să beneficiem de digitalizare, să beneficiem de aplicații care să poată să interpreteze în timp real ceea ce se întâmplă în pădurile României. Așa cum  le monitorizăm din satelit suntem obligați să le monitorizăm  și de la nivelul solului. Facem pași importanți în fiecare zi împotriva acestui fenomen – furtul de pădure din România”, a mai declarat Mircea Fechet.

În procesul de elaborare a proiectului de act normativ, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut în vedere necesitatea consolidării cadrului legal și întărirea capacității de implementare, monitorizare și control privind lupta împotriva tăierilor ilegale de masă lemnoasă din fondul forestier național și din vegetația forestieră de pe terenurile din afara acestuia.

Proiectul de Ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru limitarea tăierilor ilegale poate fi consultat aici: http://www.mmediu.ro/articol/mmap-supune-dezbaterii-publice-proiectul-de-ordonanta-de-urgenta-privind-unele-masuri-pentru-limitarea-taierilor-ilegale/3898