Artizanii laptelui Artesana, producătorii de lactate artizanale din lapte 100% românesc, neomogenizat, nestandardizat și pasteurizat la temperatură blândă, au sărbătorit începutului sfârșitul anului 2023 cu o importantă distincție, acordată unui produs emblematic din portofoliul companiei românești.

Crema de brânză din lapte de capră de la Artesana a primit Marele Premiu Gustul Ales 2023, în cadrul celei de-a 8-a ediție a concursului „Ora de Bun Gust”, competiția celor mai gustoase produse alimentare realizate în România.

În urma unui proces elaborat de jurizare, care reflectă atenția acordată de producători fiecărui detaliu, au convins cei 10 specialiști din juriu prin caracteristicile deosebite care țin de gust, miros, textură, ingrediente curate, procese tehnologice și prezentare. Brânza cremoasă a artizanilor laptelui Artesana a bifat toate exigențele juriului, punctând la caracteristicile ce țin de gust, calitate și echilibru nutritiv, câștigând Marele Premiu al competiției.

Cum ați reușit să vă diferențiați într-un mediu competitiv pentru a obține acest titlu?

Noi am fost inspirați de copilăria noastră. De gustul laptelui de la bunici, care nu aveau nici omogenizator, nici nu standardizau laptele și nici nu-l fierbeau mai mult decât era nevoie. Laptele acela avea gustul florilor de câmp și, câteodată, gustul amar al pelinului. Am pornit de la ideea să lăsăm laptele așa cum e el, să-l procesăm cât mai puțin și să lăsăm natura să-și îndeplinească menirea, fără să punem sau scoatem ceva din lapte. Și, cum mai bine să ambalezi lactatele dacă nu în sticlă? Așa se păstrează și mai mult, și mai bine, și poți recicla sticla la infinit. Am ajuns să fim o alternativă la produsele super procesate, cu aditivi și „îmbunătățiri” în fel și chip. Ne-am întors înapoi la simplitate, natural și gust autentic, exact atunci când lumea și-a dat seama că aceasta e calea.

Care sunt ingredientele cheie ale cremei de brânză de capră și cum contribuie ele la gustul unic al acesteia?

Ingredientul cheie este laptele. Atât. Când îl păstrezi integral, nestandardizat, neomogenizat și îl pasteurizezi la temperatură blândă, laptele își păstrează gustul bogat și face caimac. Stratul acesta de smântână dulce, care se separă natural la laptele minim procesat, e elixir și buchet de arome. La asta se adaugă și faptul că hrana căprițelor trebuie să fie întotdeauna de cea mai bună calitate și proaspătă, pentru că sunt extrem de pretențioase și obții toate calitățile demne de Gustul Ales. Însă, cheia este și priceperea artizanilor noștri de a obține peste 40 de sortimente de iaurturi și brânzeturi, doar din variații de temperatură, cheag, ferment și un strop de sare.

Ce provocări ați întâmpinat în procesul de producție și cum le-ați depășit pentru a atinge calitatea?

Când nu procesezi laptele industrial, ci doar atât cât e nevoie, obții un produs mai fragil, cu termen mult mai scurt la raft. Nu am fi reușit să fim prezenți în magazine fără ambalajele noastre de sticlă, care protejează mult mai bine brânzeturile, iaurturile și laptele nostru. De asemenea, perimetrul fabricii noastre este controlat microbiologic, iar în secția de producție se intră doar cu echipament special, complet, ca în blocul operator din spitale. Paradoxal, în procesul tehnologic în care dorim să intervenim cât mai puțin asupra laptelui, ne ajută foarte mult tehnologia și precizia echipamentelor de ultimă generație, din noua noastră fabrică.

Unde este comercializat produsul câștigător al premiului Gustul Ales 2023?

Crema noastră de brânză de capră poate fi găsită în cele mai importante lanțuri de supermarketuri și hipermarketuri și prin comenzi online la retailerii online de profil.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo