Prima femeie în Europa desemnată Director de Zbor al unei companii aeriene este din România. Pilotul comandant Cristina PREDA a preluat această funcție în cadrul companiei aeriene 100% românești DAN AIR. Numirea Cristinei PREDA este cu atât mai importantă întrucât nicio altă companie din America de Sud, Australia, Asia sau Africa nu are numită o femeie în această funcție.

Pilot cu mii de ore de experiență la comanda aeronavelor civile complexe, Cristina PREDA, noul Director de Zbor al DAN AIR, va supraveghea toate operațiunile de transport aerian, pentru ca acestea să se desfășoare în conformitate cu cele mai înalte standarde de siguranță și securitate din domeniul aviației civile și va reprezenta compania în cadrul organismelor și instituțiilor naționale și internaționale. Ea va deține astfel în compania DAN  AIR a doua cea mai importantă funcție din punct de vedere operațional.

Cristina PREDA are mii de ore experiență de zbor atât pe avioane Boeing, cât și pe Airbus. A urmat cursurile Școlii Superioare de Aviație Civilă și-a croit cu ambiție și perseverență un drum în acest domeniu. A lucrat la o cunoscută companie românească dar și la o companie străină operând zboruri de pasageri și zboruri exclusiv cargo, iar în urmă cu aproape doi ani s-a alăturat echipei DAN AIR.

Pe lângă zborurile de linie operate în Europa, sau chartere efectuate pe alte continente, Cristina s-a implicat și în misiuni speciale de repatriere a cetățenilor aflați în zonele de conflict din Liban și Israel, fiind singura femeie pilot comandant din cadrul companiei care a zburat în aceste zone de periculoase de la izbucnirea conflictului.

Nominalizarea Cristinei pentru funcția de Director de Zbor a venit natural deoarece se bucură de o popularitate foarte mare în compania noastră, fiind o persoană care face ca atmosfera de la zbor sau de la birou să fie una relaxată și plăcută în timp ce reușește să mențină cele mai înalte standarde legate de siguranța și securitatea zborului. Calitățile de manager ale Cristinei le-am putut observa în mod direct când am fost împreună într-un contract în Abidjan, Coasta de Fildeș, unde a fost numită șefă de bază și s-a descurcat excepțional și fiind vorbitoare fluentă a limbii franceze a reușit să stabilească un canal eficient de comunicare între DAN AIR și AIR COTE DIVOIRE, compania națională ivoriană.

Ca șefă de bază la Abidjan, Cristina s-a asigurat că fiecare membru de echipaj primea toate informațiile necesare, ceea ce a redus semnificativ stresul operării pe continentul african unde există un suport redus pe parte de echipamente de navigație și servicii de trafic aerian. Cristina dat întotdeauna dovadă de curaj, și am fost impresionat de implicarea fără ezitare în operarea zborurilor la Beirut. A fost primul comandant care și-a exprimat dorința de a merge și de a ajuta la eforturile de evacuare, fără a se lăsa împiedicată de riscurile inerente operării într-o zonă de conflict. De menționat că și copilotul Cristinei, a fost tot o femeie, draga noastră colegă Andreea PENCA, o altă persoană curajoasă care a acceptat fără nicio reținere misiunile de zbor dificile.”, a declarat Matt Ian David, CEO al companiei aeriene DAN AIR.

Ce presupune funcția de Director de zbor într-o companie aeriană?

 Într-o companie aeriană Directorul de Zbor reprezintă a doua cea mai înaltă funcție din punct de vedere al importanței operaționale. Iată câteva dintre cele mai importante responsabilități pe care le are un Director de zbor într-o companie aeriană:

  • Asigură gestionarea și supravegherea tuturor activităților legate de operațiunile de zbor, astfel încât acestea să fie efectuate conform standardelor stabilite de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, reglementărilor aplicabile specifice ale UE și oricăror cerințe, standarde și practici recomandate asociate.
  • Face parte din comitetul pentru siguranță al companiei și participă la elaborarea de noi proceduri și adoptarea unor noi standarde în ceea ce privește operațiunile de zbor și analizează posibilele riscuri și coordonează și supraveghează membri de echipaj.
  • Reprezintă, în ceea ce privește operațiunile de zbor, interesele companiei în raport cu clienții DAN AIR și a instituțiilor de supraveghere naționale și internaționale.
  • Promovează cultura siguranței în domeniul operațiunilor de zbor prin formare și conștientizare.

În aviație, în special la comanda aeronavelor, femeile nu mai sunt de mult timp o raritate, însă numărul lor continuă să fie scăzut. Femeile pilot au dovedit că în aviație egalitatea de gen este nu doar aplicată, ci și încurajată. Fără îndoială orice femeie care își dorește să exceleze, să facă performanță și deține capacități de management sau leadership, indiferent că vorbim de zbor, operațional, management, business sau chiar în cadrul unor autorități publice din domeniul aviației, poate avea un parcurs extrem de frumos și poate contribui la dezvoltarea industriei. Vestea numirii mele în funcție am primit-o cu multă responsabilitate, nu numai față de colegii mei de la DAN AIR, dar în special față de pasagerii noștri. Munca mea trebuie să respecte cele mai înalte standarde de calitate și siguranță din industria aviatică, lucru care, sunt convinsă, va fi extrem de solicitant. Nu aș vrea să încurajez doar femeile să-și urmeze visurile, ci mai degrabă aș încuraja pe oricine să urmeze, în primul rând, o meserie de care este pasionat și să accepte curajos o poziție de leadership atunci când apare oportunitatea.” a declarat pilotul comandant Cristina PREDA, Noul Director de Zbor al companiei DAN AIR.


Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!