Administrația Națională „Apele Române derulează primul proiect de responsabilizare și implicare socială (de tip CSR- Corporate Social Responsibility), inițiat de o instituție publică la nivel exclusiv online, prin intermediul rețelelor sociale specifice comunicării de acest tip.

„Descoperă Dunărea” este un proiect dedicat copiilor și părinților deopotrivă, inițiat și organizat de către Administrația Națională „Apele Române”, având Administrațiile Bazinale de Apă, în calitate de co-organizatori.

Un proiect inspirat de evenimentul „Danube Art Master”

„Descoperă Dunărea” este un proiect inspirat de evenimentul „Danube Art Master” (http://www.danubeday.org/Danube_Art_Master), organizat de către Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea, timp de 8 ani, la nivelul celor zece țări dunărene, printre care și  România.

Evenimente viitoare - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:

Vezi toate Evenimentele 2025 organizate de CA & ZP

Din cauza restricțiilor de distanțare socială impuse de răspândirea pandemiei COVID-19, ANAR a regândit organizarea acestui eveniment la nivel exclusiv online (facebook).

Dunărea adună 120 de cursuri de apă

Așa cum Dunărea adună 120 de cursuri de apă, la fel și proiectul „Descoperă Dunărea” își propune să adune ideile și inițiativele copiilor din toată țara.

„Descoperă Dunărea” se desfășoară pe toată durata vacanței de vară, având ca scop promovarea unui stil de viață sănătos în care copiii și adulții sunt încurajați să-și petreacă cât mai mult timp împreună.

Ce componente are proiectul

Proiectul este construit pe trei componente:

  • Familia: Copiii sunt încurajați să iasă din spațiul închis al tabletelor, telefoanelor, televizoarelor și să meargă împreună cu părinții în natură, re-creând un spațiu de joacă și un mediu în care își pot dovedi și dezvolta creativitatea, respectând în același timp și regulile impuse de distanțarea socială;
  • Mișcare în aer liber, implicarea socială:: Atunci când ajung lângă un curs de apă, lac sau la malul mării, copiii pot construi din crengi, bețe, pietre, frunze sau materiale reciclabile, precum hârtie, sticlă sau plastic un tablou/operă inedită și/sau un personaj din poveste.
  • Învățarea prin joc a unor abilități digitale: Fiecare lucrare va fi fotografiată și transmisă organizatorilor pentru a intra în competiția națională desfășurată pe pagina de Facebook „Descoperă Dunărea”, pe adresa de email [email protected]. Primele cincizeci de fotografii aflate în top-ul aprecierilor vor fi răsplătite cu ghiozdane complet utilate. Termenul limită este 11 septembrie.

Pentru că o viață sănătoasă înseamnă adoptarea unor principii și a unui stil de viață care să implice mai multe dimensiuni (alimentație sănătoasă, mișcare în aer liber, o viață armonioasă, trăită lângă cei dragi, în mijlocul familiei), ANAR are ca partener în acest proiect și Brutăria Mamapan https://mamapan.ro/

„Responsabilitatea față de mediu se învață zi de zi, indiferent de vârstă!”, a declarat Ervin MOLNAR, director general A.N. Apele Române.


Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!