Raiffeisen Bank dă startul celui de-al patrulea sezon al podcast-ului Gata de Business, după ce primele 3 sezoane s-au bucurat de peste 14 milioane de vizualizări.

Gazda noului sezon este Paula Herlo, jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, deținătoare a unui premiu Emmy pentru campanii de televiziune.

Paula a stat de vorbă cu antreprenorii despre subiectele care “îi frământă” (provocări, riscuri, oportunități) și despre importanța parteneriatului 1:1 cu banca în călătoria lor de business. Iar pentru a le înțelege mai bine povestea, le-a făcut o vizită chiar la ei “acasă”.

”Există numeroase povești nespuse încă despre antreprenoriat, povești care îi pot inspira pe cei care ne privesc sau chiar îi pot determina să pornească un business. Ce ne-am dorit a fost să aducem în fața publicului antreprenori de succes, care fac cinste mediului de afaceri și care au contribuit, prin business-urile lor, la dezvoltarea comunităților din care fac parte”, a declarat Alexandra Arsene, Director IMM, Raiffeisen Bank.

Noul sezon va fi difuzat în perioada septembrie – noiembrie 2024 pe canalul oficial de Youtube al Raiffeisen Bank și pe paginile de Social Media ale companiei (Linkedin, Facebook, Instagram și Tik-Tok).

Despre cum să-ți transformi creativitatea în bani, cum să depășești bariere prin inovație, cum să duci mai departe moștenirea familiei sau cum să faci business, fiind în același timp în slujba oamenilor, afli din noul sezon #Gata de Business. Pentru mai multe detalii puteți accesa acest link.

Despre Raiffeisen Bank România 

Raiffeisen Bank, bancă universală de top, cu capitalizare și lichiditate solide activează pe piața bancară din România deservind peste 2,2 milioane de clienți, persoane fizice și juridice.

De mai bine de 25 de ani, Raiffeisen Bank susține mediul economic din România, oferind produse și servicii financiare dezvoltate pentru a acoperi nevoile clienților. Având ca principiu fundamental responsabilitatea, contribuim la dezvoltarea societății prin finanțarea economiei reale și sustenabile. Totodată, suntem implicați în comunitate, prin susținerea a 5 piloni de dezvoltare: educație, ecologie urbană, sport ca stil de viață sănătos, inovație și nu în ultimul rând, artă și cultură.

Din 2023, Raiffeisen Bank propune o nouă abordare și perspectivă asupra serviciilor bancare, prin lansarea “Banking 1:1″, o modalitate interactivă de a simula configurarea  unui plan financiar pentru clienții noștri, folosind aplicația Smart Finance, dezvoltată de echipa din România. www.raiffeisen.ro

Citește și:

Gen Z – cel mai dinamic segment de clienți Raiffeisen Bank

Raiffeisen Bank România continuă digitalizarea: înrolarea noilor clienți este mult simplificată prin eliminarea apelurilor video

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo