DHL Express România a deschis oficial noul său centru operațional din VGP Park București Nord, în localitatea Ștefăneștii de Jos – o investiție de peste 5 milioane de euro care marchează o etapă importantă în strategia de sustenabilitate a companiei. Este prima locație carbon neutră DHL Express din România, construită conform celor mai avansate standarde de eficiență energetică și certificată BREEAM Excellent.

O infrastructură logistică de nouă generație

Noul sediu are o suprafață totală de 4.130 mp, din care peste 3.600 mp sunt dedicați procesării coletelor. Capacitatea maximă de sortare ajunge la 2.800 de piese pe oră, gestionate printr-o rețea de 40 de rute de livrare ce acoperă Bucureștiul și zonele limitrofe. Jumătate dintre vehiculele care operează din această locație sunt deja electrice, iar DHL plănuiește extinderea rapidă a flotei verzi la nivel național.

„Acest nou sediu este gândit pentru a răspunde nevoilor companiilor românești care își extind activitatea internațională. Creștem eficiența operațiunilor, oferim un mediu modern echipelor și sprijinim economia locală să se conecteze cu lumea întreagă”, a declarat Bogdan Enache, Director General DHL Express România.

Bogdan Enache, Director General DHL Express România

Bogdan Enache, Director General DHL Express România

La evenimentul de inaugurare au participat Mike Parra, CEO DHL Express Europe, Excelența Sa Angela Ganninger, Ambasadoarea Republicii Federale Germania în România, și Geoff Walsh, CEO DHL Express Central Europe.

Angela Ganninger, Ambasadoarea Republicii Federale Germania în România

Eficiență energetică și tehnologie verde

Clădirea din VGP Park București Nord integrează sisteme de ultimă generație pentru reducerea amprentei de carbon:

  • Pompe de căldură pentru încălzire, eliminând complet utilizarea gazului;
  • 25 de stații de încărcare electrică cu infrastructură pentru 50 de poziții;
  • Iluminare LED cu senzori de prezență și control automat;
  • Sistem HVAC de înaltă eficiență și izolație termică avansată;
  • Sistem de management al clădirii (BMS) pentru monitorizare și optimizare energetică.

„Prin această facilitate carbon neutră demonstrăm angajamentul nostru ferm față de obiectivul de zero emisii până în 2050. România devine un punct strategic în rețeaua noastră din Europa Centrală și de Est”, a subliniat Mike Parra, CEO DHL Express Europe.

Mike Parra, CEO DHL Express Europe

Un hub sustenabil pentru comerțul global

DHL Express are o prezență de aproape 35 de ani în România, cu peste 500 de angajați, o flotă de 200 de vehicule, 3 aeronave proprii și peste 40 de locații operaționale. Noul centru logistic consolidează poziția companiei drept lider în logistica sustenabilă și în conectarea economiei românești la lanțurile globale de aprovizionare.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo