Creșteri importante ale cifrelor de afaceri pentru firmele de curierat în perioada pandemiei de COVID-19. Compania DPD România raportează o creștere de 36% a cifrei de afaceri în luna mai 2020, marcată de starea de urgență și apoi de cea de alertă, față de luna mai a anului trecut. Potivit cifrelor, compania, care face parte din DPD Group, cea mai mare rețea rutieră de livrare a coletelor din Europa, a înregistrat și o creștere de 28% pe  segmentul livrărilor internaționale, în condițiile în care cele mai multe țări europene s-au aflat în lockdown. Bucureștenii, locuitorii din Baia Mare, Timișoara, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Bacău și Onești au trimis cele mai multe colete internaționale în această perioadă.

În total, în lunile de pandemie, livrările internaționale ale DPD România au trecut de o jumătate de milion de colete. Doar în luna mai, livrările internaționale au marcat o creștere de 23% față de aceeași perioadă a anului trecut. Greutatea medie a unui colet a fost de 5 kilograme, ceea ce înseamnă că DPD România a livrat in Europa colete cu greutate totala de peste 2500 de tone,  în lunile de pandemie.

Serviciile de curierat și transporturile reprezintă coloana vertebrală a economiei locale și internaționale și au demonstrat în această perioadă că sunt esențiale pentru populație. DPD România, în calitate de expert în livrări, a avut un rol important în menținerea relației vitale dintre companii și consumatori, a declarat Karla Codrea (foto), CEO DPD România.

Principalele produse expediate internațional pe segmentele B2C prin intermediul DPD România, au fost electronicele (9,79%), piese auto (9,21%), cosmetice (8,91%), textile (7,71%), diverse (4,42%), birotică și papetărie (3,66%), documente (3,59%).

În ceea ce privește expedierile internaționale făcute de persoane fizice, în top se află produsele textile (14,14%), cosmeticele (9,72%), îmbrăcămintea (7,59%) și produsele electronice (6,66%).

Bucureștenii sunt românii care au făcut cele mai multe livrări internaționale în vreme de pandemie  (18%). Ei sunt urmați de locuitorii din Baia-Mare și Timișoara (3%), Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Bacău și Onești (2%). 

Țările cu cele mai multe livrări internaționale în perioada pandemiei au fost Germania (30,72%), Italia (14,44%), Marea Britanie (11,34%), Franța (10,05%), Austria (8,36%).

Compania de curierat DPD România, face parte din DPD Group, cea mai mare rețea internațională de livrare a coletelor din Europa, din care face parte. DPD România este activă pe piața locală din 2008, după preluarea Pegasus Courier. Are peste 1.200 de angajați (inclusiv francizele) și peste 10 milioane de colete livrate anual. DPD efectuează livrări la cele mai mici prețuri în toate țările Uniunii Europene.


Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!