• Valoarea donației depășește 50.000 de euro;
  • Aproximativ 3.000 de pacienți din tot vestul țării sunt tratați anual la clinica din Timișoara;

E.ON Energie România a donat Clinicii de Oncologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara trei centrale termice cu echipamentele necesare și instalația aferentă, o investiție de peste 50.000 de euro menită să îmbunătățească condițiile de spitalizare.

Cele trei centrale termice în condensație au fiecare câte 120 kW, funcționează în cascadă și asigură deja apa caldă în toată clinica. A fost pusă la dispoziția medicilor și o aplicație mobilă care monitorizează funcționarea optimă a echipamentelor.

Să ajungi într-un spital de oncologie este o situație extrem de dureroasă, atât pentru bolnav, cât și pentru familia acestuia. Fiecare zi este o luptă pentru supraviețuire. Este de datoria noastră să le fim alături și să oferim ajutorul care ne stă în putere ca să poată face față cât mai bine acestei încercări”, spune Claudia Griech, director general al E.ON Energie România.

„Faptul că, în sfârșit, avem centrale termice este un mare progres pentru noi. Dacă chiar și până acum, de mulți ani, oferim tratamente la standarde europene, condițiile lăsau uneori puțin de dorit și acum, în sfârșit, putem să oferim și condiții din ce în ce mai bune și sperăm că acesta este doar unul dintre mulții pași către progres”, declară Petra Curescu, medic primar oncologie medicală.

Clinica timișoreană tratează bolnavi din județul Timiș, județele învecinate și nu numai. Doar anul trecut, cei opt medici de la Clinica de Oncologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara au tratat aproximativ 3.000 de pacienți, iar în primele șase luni ale acestui an au beneficiat de tratamente peste 2.000 de bolnavi de cancer.

Numai în ultimii trei ani, E.ON România a susținut unitățile sanitare din țară cu donații și sponsorizări în valoare de peste 120.000 de euro, iar de la intrarea pe piața din România donațiile și sponsorizările au depășit valoarea de 850.000 de euro.

Despre E.ON România

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 17 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,4 milioane de clienţi. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,9 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,7 miliarde de euro.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo