E.ON România continuă eforturile de susținere a comunităților locale și se implică în dezvoltarea unui centru social de psihoterapie la Cluj, care va contribui la îmbunătățirea sănătății mintale a celor care au nevoie de ajutor specializat. În parteneriat cu Asociația Zi de Bine și Atelierul Faptelor Bune, E.ON susține această inițiativă pentru a facilita accesul persoanelor vulnerabile din Cluj la servicii de psihoterapie.

Noul centru social de psihoterapie va oferi ședințe de terapie pentru copii, adolescenți, victime ale violenței domestice, persoane vârstnice și pentru toți cei care au nevoie de ajutor profesional specializat. Acest proiect vine ca răspuns la nevoia profundă de suport emoțional și psihologic în județ, replicând modelul de succes al centrului deschis anul trecut în București, unde într-un singur an au avut loc peste 5.000 de ședințe de terapie.

Centru psihoterapie Cluj

Potrivit unui studiu întocmit de D&D Research, cu scopul de a analiza percepția românilor despre bunăstarea lor psiho-emoțională, 55% dintre români susțin că resimt un impact negativ asupra echilibrului emoțional. Efectele pandemiei, conflictul de la granițele României sau epuizarea generală la locul de muncă se numără printre motive. Totodată, o mare parte dintre români consideră că mersul la psiholog ar putea fi un remediu potrivit, dar costul ședințelor reprezintă un obstacol important.

Prin deschiderea noului centru social de psihoterapie de la Cluj, ne dorim să îmbunătățim accesul la servicii de sănătate mintală pentru persoanele vulnerabile, dar care nu își permit acest lucru.

Prin fiecare proiect al asociației ZI de BINE dedicat sănătății mintale, ne propunem să încurajăm o societate înțelegătoare și solidară, în care empatia nu e o excepție, ci normalul. În termeni simpli, suntem aici pentru a-i ajuta pe cei care au cea mai mare nevoie, oferindu-le instrumentele și sprijinul necesar pentru a depăși provocările vieții. Prin urmare, vom fi sprijin pentru accesibilizarea serviciilor de psihoterapie pentru copii, adolescenți, adulți și toți cei care au nevoie de sprijinul potrivit la momentul potrivit. Sănătatea mintală ar trebui să fie prioritară și toată lumea să aibă acces la terapie, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

Citește și:

E.ON: Instalările de sisteme PV au crescut de opt ori față de anul trecut

E.ON: Cererea de soluții de răcire s-a dublat în luna iulie față de aceeași perioadă a anului trecut

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo