“Salutăm inițiativa Ursulei von der Leyen de a reduce emisiile de seră de la nivelul Uniunii Europene cu 55% până în 2030. Europa își demonstrează astfel rolul său de lider în cadrul comunității internaționale și se angajează în mod clar să respecte Acordul de la Paris din 2015.” Cu aceste cuvinte și-a declarat susținerea Johannes Teyssen, CEO al companiei energetice E.ON, cu sediul la Essen, față de planurile Comisiei Europene de a înăspri obiectivele Uniunii în materie de climă.

Peste 1,5 milioane de kilometri de rețea energetică europeană

Cu peste 1,5 milioane de kilometri de rețea energetică europeană, E.ON este o adevărată “coloană vertebrală” a acestui proiect ambițios și se concentrează deja pe furnizarea de soluții pentru decarbonizarea tuturor sectoarelor economice. „Suntem hotărâți să luptăm împotriva schimbărilor climatice, să îmbunătățim viața oamenilor și să creăm un viitor care merită trăit din plin”, a spus Teyssen.

Compania intenționează să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2040

E.ON are un rol public central, fiind cel mai mare operator de rețea din Europa implicat în revoluția energiei verzi. Mai mult, compania intenționează să reducă emisiile pe care le poate influența direct și să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2040. E.ON își va reduce emisiile Scope 1 (emisiile directe ale unei firme) și 2 (emisiile indirecte ce sunt asociate cu generarea sau achiziţiile de energie) comparativ cu 2019, astfel: cu 75% până în 2030 și cu 100% până în 2040. E.ON intenționează să reducă emisiile Scope 3 (toate emisiile indirecte precum cele din activităţile logistice, călătoriile de afaceri ale angajaţilor şi sistemele de distribuţie) cu 50% până în 2030 și cu 100% până în 2050.

Soluții inovatoare

Acest lucru va permite realizarea de soluții inovatoare atât în segmentul rețelelor energetice, cât și în domeniul soluțiilor pentru clienți. Rețelele energetice devin din ce în ce mai inteligente și pot astfel integra mai multă energie de la vânt și soare. Cu soluțiile sale inovatoare, E.ON ajută clienții de toate dimensiunile să utilizeze energia mai eficient, să-și producă singuri energie regenerabilă și astfel să-și reducă amprenta de carbon.

„Suntem convinși că acele companii gestionate în mod durabil aduc o contribuție relevantă societății și au mai mult succes pe termen lung”, a mai spus Teyssen.

Despre E.ON

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 15 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,2 milioane de clienţi.


Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!