Electryphy, primul brand românesc de echipament de tenis, devine furnizorul oficial de echipament al Federației Române de Tenis (FRT). Acordul marchează o etapă importantă pentru industria locală de echipament sportiv și confirmă direcția Electryphy: produse construite pentru competiție, cu design contemporan și standarde internaționale de calitate.
În baza parteneriatului, Electryphy va furniza echipamentul oficial al Federației Române de Tenis pentru meciuri și evenimente, susținând performanța pe teren și o prezență unitară în competiții și apariții oficiale. Echipamentele au avut deja prima apariție în competiție în cadrul barajului Cupei Davis, la întâlnirea din deplasare a echipei masculine a României cu Paraguayul.
Identitatea vizuală a colecției este construită în jurul culorilor naționale și a unui motiv grafic ce sugerează energie, viteză și spirit ofensiv, aplicat atât pe echipamentul de joc, cât și ținutele de prezentare. Designul mizează pe o asimetrie controlată, cu accente în diagonală care dau ținutelor un aer dinamic și ușor de recunoscut.
„Pentru noi, acesta nu este doar un contract, ci o declarație: tenisul românesc merită echipament creat aici, cu ambiție și calitate la nivel internațional. Electryphy a apărut dintr-o nevoie simplă – ca performanța locală să aibă o alternativă reală la brandurile din afară. Astăzi, alături de FRT, arătăm că se poate construi în România un brand gândit pentru teren, realizat cu standarde înalte și cu o identitate autentică”, a declarat Monica Nițescu, co-fondator Electryphy.
Despre Electryphy
Electryphy este un brand românesc de echipament de tenis, lansat în iunie 2025 de antreprenorii Cristi Dragnea și Monica Nițescu. Brandul dezvoltă echipamente dedicate tenisului – funcționale, confortabile și cu o linie estetică modernă – pentru competiție, antrenament și joc recreațional, concepute pentru cerințele tenisului de performanță. În 2025, Horia Tecău a intrat în acționariatul Electryphy, alăturându-se proiectului în etapa de dezvoltare a brandului.

