În weekendul 4–5 octombrie 2025, Brașovul devine capitala alergării, găzduind a 5-a ediție a Brașov Running Festival, cu proba vedetă tRUNsylvania International 10K. Evenimentul va reuni peste 60 de sportivi internaționali din peste 15 țări, fiind cel mai numeros pluton de elită din istoria competiției.

Vedetele cursei: Joyciline Jepkosgei și Vincent Kipkorir

La feminin, cap de afiș este keniana Joyciline Jepkosgei, fostă deținătoare a recordurilor mondiale la 10K și semimaraton, una dintre cele mai puternice atlete de șosea din lume. La masculin, atenția se îndreaptă către compatriotul său Vincent Kipkorir, care vizează doborârea recordului cursei de 26:51.

De asemenea, la start se aliniază sportivi de top din Kenya, Etiopia, Djibouti, Spania, Franța, Marea Britanie, Germania, Uganda, Portugalia, Islanda, Danemarca, Suedia, Ungaria, Belgia, dar și cei mai buni atleți din România – Stella Rutto și Nicolae Soare.

Paul Tergat, ambasador internațional

Legenda alergării Paul Tergat, multiplu campion mondial și fost deținător al recordurilor la 10.000 m, semimaraton și maraton, a fost desemnat ambasador oficial al festivalului. Membru al Comitetului Internațional Olimpic din 2013, Tergat este considerat una dintre cele mai respectate personalități ale atletismului mondial.

„Sunt încântat să vin la Brașov și să descopăr unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de alergare din ultimii ani, în special cursa internațională de elită tRUNsylvania 10K”, a declarat Paul Tergat.

Paul Tergat

Paul Tergat

Ediția din acest an aduce două premiere:

  • Trail to Road 12K, o cursă hibridă cu 70% traseu montan și 30% urban.
  • Fun Race 3K Walk or Run, o cursă fără cronometru, dedicată tuturor alergătorilor.

Citește și:

Recorduri istorice la Brașov: tRUNsylvania International 10K confirmă statutul de competiție mondială de elită

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo