Opera Națională București celebrează Ziua Internațională a Femeii, cu unele dintre cele mai de succes la public spectacole de operă și balet din repertoriul clasic universal, toate având ca tematică principală dragostea, în minunate și felurile manifestări artistice ale acesteia, precum în Trubadurul (5 martie) și La Traviata (6 martie) de Giuseppe Verdi, Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti (7 martie) și Romeo și Julieta de Serghei Prokofiev (9 martie).

Trubadurul (de Giuseppe Verdi) – miercuri, 5 martie, ora 18:30

Puține sunt operele care conțin atât de multe arii celebre precum Trubadurul. Dacă mai luăm în considerare faptul că povestea operei verdiene se consumă în Spania secolului XV succesul este garantat. Intriga din Trubadurul este provocată de relația sentimentală complicată dintre contele Alvaro de Luna, trubadurul Manrico și contesa Leonora (de care amândoi bărbații sunt îndrăgostiți). Desigur, povestea nu se rezumă la gelozia pe care contele de Luna o resimte la adresa rivalului său, trubadurul Manrico (pe care și Leonora, la rândul ei, îl iubește), motiv pentru care vă invităm în sala de spectacole a Operei Naționale București pentru a descoperi desfășurarea acestei minunate compoziții verdiene.

Simona Neagu_Trubadurul

Simona Neagu_Trubadurul

La Traviata (de Giuseppe Verdi) – joi, 6 martie, ora 18:30

Deși este unanim recunoscută ca fiind una dintre cele mai faimoase și mai populare opere din lume, puțini spectatori mai știu astăzi că La Traviata de Verdi, a fost un adevărat fiasco la premiera de la Teatrul La Fenice din Veneția, din 6 martie 1853. Și tot atât de puțini sunt cei care știu că marea compoziție verdiană ilustrează o autentică poveste de dragoste dintre scriitorul Alexandre Dumas-fiul și o celebră curtezană franceză (moartă prematur la numai 22 de ani), ipostaziată în romanul Dama cu camelii (1848).

Veronica Anusca_La Traviata_ONB_1

Veronica Anusca_La Traviata

Elixirul dragostei (de Gaetano Donizetti) – vineri, 7 martie, ora 18:30

Exemplu tipic de operă bufă, Elixirul dragostei a fost scris în circumstanțe dificile: la începutul anului 1832, Teatro della Canobbiana din Milano l-a însărcinat pe Donizetti să compună o nouă operă, iar acesta a finalizat-o în doar șase săptămâni. Elixirul dragostei este una dintre capodoperele donizettiene cu o partitură fermecătoare, iar farsa este deopotrivă comică și sentimentală. Dintre momentele superbe ale operei – care încântă de fiecare dată publicul spectator – se remarcă, în actul I, aria lui Nemorino ,,Quanto è bella” și prezentarea lui Dulcamara ,,Udite, udite”, iar, mai apoi, în actul II, aria lui Nemorino ,,Una furtiva lagrima”. Să le audiem împreună.

Simonida Lutescu_Elixirul dragostei

Simonida Lutescu_Elixirul dragostei

Romeo și Julieta (de Serghei Prokofiev) – duminică, 9 martie, ora 18:30

Cea mai cunoscută poveste de iubire a umanității din toate timpurile – baletul Romeo și Julieta de Serghei Prokofiev (inspirat de piesa de teatru omonimă a dramaturgului englez William Shakespeare) – aduce pe scena Operei Naționale București intriga politică și ambiția vanitoasă din Verona secolului XVI, care transformă afecțiunea fatală dintre doi tineri îndrăgostiți (din familiile rivale Montague și Capulet) într-o tragedie memorabilă. Baletul a avut un asemenea succes, încât Prokofiev a realizat trei suite orchestrale diferite din Romeo și Julieta (destinate interpretării simfonice).

Romeo si Julieta

Romeo si Julieta

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo