Exim Banca Românească a acordat o finanțare de aproximativ 14 milioane de euro pentru construcția primei fabrici de plăci termoizolante din spumă poliizocianurică (PIR) din România, inaugurată de compania Thermotop Technology la Ghimbav, județul Brașov.

O investiție strategică pentru piața construcțiilor

Proiectul, rezultat al parteneriatului dintre ICCO și Topanel, are o valoare totală de aproape 20 de milioane de euro și reprezintă o premieră pentru piața locală. Plăcile PIR produse la Ghimbav vor fi folosite atât în construcții civile și industriale, cât și în proiecte de reabilitare termică.

„Finanțarea fabricii Thermotop este o investiție în viitorul construcțiilor eficiente și sustenabile din România”, a declarat Traian Halalai, președintele executiv al Exim Banca Românească.

Capacitate mare de producție

Noua unitate, întinsă pe o suprafață de 30.000 mp, dintre care 9.000 mp destinați halei de producție, are o capacitate anuală estimată la 6 milioane mp de plăci termoizolante. Aceasta va deservi atât piața internă, cât și piețele externe din sud-estul Europei.

„Prin această investiție, ne aliniem tendințelor europene și reducem dependența de lanțurile externe de aprovizionare. Cu sprijinul Exim Banca Românească, vizăm să devenim un reper regional pentru calitate și inovație”, a declarat Irina Tănăsescu, director comercial Topanel.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo