Exim Banca Românească reduce dobânzile la creditele de nevoi personale și ipotecare

Exim Banca Românească a redus dobânzile pentru creditele de consum cu dobândă fixă și pentru creditele ipotecare, acestea fiind disponibile cu costuri mai mici pentru solicitanții care își încasează veniturile prin bancă.

Astfel, persoanele fizice au posibilitatea de a accesa credite de nevoi personale cu o dobândă fixă redusă la 7,5%. Suma maximă care poate fi obținută este de 150.000 de lei, iar perioada maximă de creditare este de 5 ani.

Spre exemplu, pentru un client care alege să își încaseze venitul în cont la Exim Banca Românească și optează pentru un credit de 50.000 de lei, pe o perioadă de 5 ani, cu asigurare și rambursare în rate egale, DAE este de 10,13%, iar valoarea ratei lunare este de 1.001,90 lei.

Pentru fondurile acordate nu este necesară justificarea utilizării, creditul putând fi folosit și pentru refinanțare. Sunt acceptate mai multe tipuri de venit (salarii, pensii, venituri din profesii liberale, venituri din drepturi de autor etc.) astfel că nu este necesară adeverință de venit, doar de actul de identitate și acordul ANAF.

Exim Banca Românească a operat în acest an reduceri succesive ale ratei de dobândă pentru creditele de nevoi personale, astfel că, în prezent, oferta standard a băncii este cu două puncte procentuale mai scăzută decât la începutul anului.

În ceea ce privește creditele ipotecare, Exim Banca Românească propune o soluție de finanțare care asigură protecție față de variațiile dobânzilor și costuri reduse față de cele standard. Astfel, banca oferă credite ipotecare cu dobândă fixă de 5,75% în primii 3 ani, ulterior variabilă, atât pentru achiziționarea de locuințe, cât și pentru refinanțarea creditelor cu destinație imobiliară.

În acest caz, perioada de creditare este de până la 35 de ani, iar avansul minim este de 15% din prețul de achiziție. Banca nu percepe comision lunar de administrare și acceptă mai multe tipuri de venit (salarii, pensii, venituri din profesii liberale, drepturi de autor, chirii etc.).

Orientativ, pentru un credit de 250.000 de lei, pe 30 de ani, cu încasarea venitului la Exim Banca Românească, rata lunară este de 1.458,93 lei, fixă primele 36 luni, ulterior 1.850,94 lei (calculată la o valoare a IRCC de 5,86%/an), DAE 8,16%.

Exim Banca Românească este o bancă universală 100% românească, aflată în top 10 cele mai mari instituţii de credit după active. Banca oferă clienților săi, persoane fizice și juridice, o gamă largă de produse și servicii de calitate, adaptate nevoilor acestora. Exim Banca Românească operează o rețea națională de distribuție de 83 de sucursale și 26 de Centre de Afaceri, acestea din urma fiind dedicate exclusiv companiilor, rețea care îi permite să fie aproape de clientela de retail și corporate și să implementeze diverse programe de dezvoltare românești și europene. În plus, pentru că acționează ca agent al statului pe piața de garanții și asigurări, Exim Banca Românească este unul dintre instrumentele prin care fondurile publice, puse la dispoziție de statul român, susțin dezvoltarea durabilă a economiei.

Citește și:

Exim Banca Românească: Notificări gratuite pentru clienții mobile banking

Exim Banca Românească a lansat aplicația de mobile banking e-ximBanking

Gala Ziarul Pozitiv – Ediția II, 14 noiembrie 2024, București

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo