West Gate găzduiește „Ziua Armatei Române” pe 23 octombrie, în contextul manifestărilor de celebrare a evenimentului la nivel național

Înscrisă în seria activităților ce marchează Ziua Armatei Române, Genesis Property promovează o inițiativă inedită prin care oferă o incursiune captivantă în lumea militară. Astfel, în data de 23 octombrie, complexul de birouri West Gate devine gazda unui eveniment dedicat celor interesați de tehnică, demonstrații și experiențe imersive în domeniul militar.

 Pe parcursul zilei, participanții vor avea ocazia să se implice în diverse activități și să descopere ce înseamnă să fii militar. Cei interesați de o carieră în armată vor putea afla detalii despre oportunitățile disponibile, traseul profesional, precum și beneficiile și provocările meseriei armelor. În plus, vor fi organizate demonstrații care ilustrează viața de zi cu zi a unui militar, oferind o perspectivă autentică asupra responsabilităților și dedicării necesare acestei profesii.

Activitățile din cadrul evenimentului sunt adaptate fiecărei vârste și militarii prezenți vor răspunde întrebărilor legate de parcursul profesional în diferite arme și specializări, iar cei care vor să experimenteze au la dispoziție demonstrații și ateliere tematice, cursuri de prim ajutor, de supraviețuire în mediul montan, orientare în teren variat, pictură pe față în culori de camuflaj și demonstrații de îndemânare.

„De Ziua Armatei Române, transformăm West Gate într-un loc de întâlnire între comunitate și lumea militară, oferind o experiență interactivă care îmbină demonstrațiile practice cu activități și jocuri interactive. Este o experiență captivantă, în care oamenii au prilejul să exploreze realitatea vieții militare într-un format dinamic și accesibil pentru toate vârstele”, spune Ioan Bejan, Sustainability Manager la Genesis Property.

Participarea este gratuită, iar programul evenimentului este conceput pentru a oferi o experiență educativă și motivațională pentru toți cei prezenți, indiferent de vârstă.

Complexul West Gate Business District, deținut de Genesis Property, compania fondată de antreprenorul Liviu Tudor, cuprinde cinci clădiri, fiecare dintre acestea cu o suprafață utilă de 15.000 mp, cu birouri clasa A, de calitate superioară și spații auxiliare. Cu peste 12.000 de metri pătrați de spații verzi, comparabil cu jumătate din suprafața parcului Kiseleff, West Gate Business District se impune ca un reper SDG și unul dintre cele mai atractive și importante centre de afaceri din București.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo