Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia devine, în perioada 6 – 7 iunie 2026, un spațiu dedicat diplomației culturale și dialogului între tradiții, prin intermediul celei de-a XV-a ediții a Festivalului „Culturile lumii”.

Evenimentul reunește reprezentanți culturali din Macedonia de Nord, Indonezia, Grecia, China, Vietnam și România, oferind publicului două zile de spectacole, filme documentare, expoziții, ateliere creative și experiențe gastronomice.

Festivalul debutează sâmbătă, 6 iunie, de la ora 13:00, cu un program dedicat Macedoniei de Nord, realizat de Asociația Macedonenilor din România. Publicul va putea urmări spectacole muzicale, filme documentare, lansări de carte și va avea ocazia să descopere produse tradiționale specifice acestei culturi.

Călătoria culturală continuă apoi în Vietnam, prin muzică, dans, filme turistice și preparate gastronomice specifice. România va fi prezentă printr-un moment artistic realizat cu ajutorul roboților și prin Gala Laureaților Concursului Internațional „Drumul spre celebritate”, ediția a XV-a, unde vor evolua tineri muzicieni apreciați la nivel internațional.

Festivalul Culturile lumii 2026

Duminică, 7 iunie, seria manifestărilor începe cu un program dedicat Greciei, organizat de Uniunea Elenă din România, care include muzică, dansuri tradiționale, prezentări de carte și filme documentare.

Publicul va putea descoperi apoi cultura Chinei prin recitaluri de quqin, demonstrații de wushu, dansuri tradiționale și proiecții documentare. Ziua se încheie cu un moment artistic inspirat din tradițiile Insulei Bali, susținut de ansamblul indonezian Jepun Bali, acompaniat de expoziții de fotografie și pictură în tehnici tradiționale indoneziene.

În ambele zile ale festivalului vor fi organizate și ateliere creative handmade dedicate copiilor și adolescenților. Participarea la ateliere se face pe bază de rezervare, iar numărul de locuri este limitat.

Accesul la manifestările organizate în spațiile interioare ale Palatului Mogoșoaia este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Festivalul este organizat de Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului și Primăria Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Pro Valores”, Ovalsart, Ambasada Republicii Socialiste Vietnam în România, Uniunea Elenă din România, Asociația Macedonenilor din România și Robotsnet.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo