Proiectul „Dor de Doină”, inițiat de Asociația FRUI VITA, revine și anul acesta, oferind publicului oportunitatea de a se conecta cu rădăcinile culturale într-un eveniment ce îmbină armonios tradiția cu modernitatea. Evenimentul se va desfășura pe 7 septembrie, în Grădina Botanică din București.

Ediția din 2023 a atras sute de entuziaști de toate vârstele, confirmând relevanța continuă a doinei în conștiința românilor. Această reușită a motivat organizatorii să continue promovarea patrimoniului cultural imaterial.

O Experiență Unică de Întâlnire cu Tradiția

„Dor de Doină” are ca obiectiv principal să ofere tinerilor un sentiment de identitate și continuitate culturală în era digitală, stimulând astfel interesul pentru valorile și tradițiile autentice. Doina, un element fundamental al culturii românești, este prezentată ca o expresie profundă a sufletului românesc, capabilă să aducă alinare și bucurie.

Artiștii Prezenți și Momentele de Conexiune Culturală

Evenimentul va aduce pe scenă artiști remarcabili precum Maria Casandra Hauși și Sorin Romanescu, prin proiectul NOD (NEW OLD DOINA), care reinterpretează Doina Românească – Horea Maramureșeană – printr-o fuziune cu elemente de jazz acustic și electronic.

Dor de Doină II_Maria Casandra Hauși și Sorin Romanescu

De asemenea, ARGATU, cunoscut pentru stilul său unic de a combina folclorul cu genurile hip-hop și electro house, va susține un concert special.

Dor de Doină II_Argatu

Activități pentru Toate Vârstele și Un Manual Digital Tradus

Participanții vor avea ocazia să exploreze o gamă largă de activități, inclusiv ateliere de meșteșuguri tradiționale și sesiuni interactive pentru copii. În plus, organizatorii continuă proiectul manualului digital lansat la prima ediție, acum tradus și în engleză pentru a facilita accesul internațional.

Declarația Președintei Asociației FRUI VITA

Ioana-Diana Bogdan-Teașcă, președinta Asociației FRUI VITA, a declarat:

“Mă voi repeta spunând că „Dor de Doină” este mai mult decât un proiect, pentru mine este o reîntoarcere la rădăcinile noastre, într-un mod unic și autentic, este despre fiecare dintre noi, despre emoții și despre sufletul românesc.

Trăim în era digitală, iar azi ne dorim să onorăm doina, patrimoniu cultural imaterial UNESCO, să o prețuim și să o păstram în acest curs evolutiv bucurându-ne împreună cu voi toți de această călătorie într-un mod atipic, așa cum am făcut-o și anul trecut.

Sunt profund recunoscătoare tuturor celor care au făcut posibil în ani ca doina să se păstreze vie, iar noi, echipa FRUI VITA, fiindcă nu aș adresa aceste cuvinte astăzi fără ca o echipă să formeze un tot, vă invităm să VĂ BUCURAȚI DE VIAȚĂ, să simțiți emoția transmisă de doină, să atingeți culmile trăirilor la interpretările din cadrul concertului și să vă încântați cu activitățile speciale pe care le-am pregătit”.

Evenimentul este finanțat de Ministerul Culturii și beneficiază de sprijinul unor parteneri instituționali și comerciali.

Parteneri: Camera de Comerț Bilaterală Eleno-Română, Compania Națională Loteria Română, Aqua Carpatica, Best Foods, Bronic Group, Crama Dagon, Elmas.

Parteneri media: Radio Guerrilla, stirileprotv.ro, Agerpres, BookHub, Happ.ro, IQads, SMARK, LIFE.ro, spotmedia.ro, The Institute, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți.

Pentru mai multe informații, vizitați site-ul oficial al Asociației FRUI VITA și paginile de Facebook și Instagram.

Despre Asociația FRUI VITA

Asociația „FRUI VITA” este o organizație non-guvernamentală, non-profit, înființată în 2021, formată dintr-o echipă tânără, iubitoare de viață, de cultură și de artă. Activitatea noastră urmărește atingerea mai multor obiective, dintre care amintim: promovarea tinerilor artiști, a patrimoniului și a culturii în rândul tinerei generații și nu numai.

Despre Maria Casandra Hauși și Sorin Romanescu

*** MARIA CASANDRA HAUȘI s-a născut în Baia Mare, Maramureş. Crescută și educată într-o familie de artiști a prins de la bătrânii locurilor meşteşugul „Horilor în grumaz” – „Horea Lungă”. A fost ucenică a Școlii înalte de la Cluj, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Laureată a Marelui Premiu şi a Trofeului „Maria Tănase” (juriu prezidat de Tudor Gheorghe), a marcat și celebrat intrarea Doinei în Patrimoniul Imaterial Unesco prin lansarea albumului de muzică tradiţională intitulat „Doina- Horea Lungă – Cântec Arhaic Românesc din Maramureş”. Despre acest gen muzical, pe care l-a făcut cunoscut prin turnee în țară și străinătate, mărturiseşte ca este universul fără de margini unde și-a găsit casa.

*** SORIN ROMANESCU este unul dintre cei mai importanți chitariști de jazz, de la ora actuală. La început a studiat chitara clasică, a fost basist în trupa Sarmalele Reci, a colaborat cu coregrafi de dans contemporan (Florin Fieroiu, Vava Ștefănescu, Eduard Gabia, Andreea Novac, Mihai Mihalcea), a susținut concerte de muzică contemporană în cadrul unor festivaluri naționale și internaționale, iar de mai mulți ani este colaborator permanent al cantautorului Alexandru Andrieș.

Pentru muzica filmului documentar “Afacerea Tănase” a fost nominalizat la Premiul Gopo, iar pentru filmul artistic “Câini” a primit Premiul Gopo pentru cea mai bună muzică originală. Este colaborator sau co-autor în proiecte muzicale care însumează peste 20 de albume.

 Despre ARGATU

Născut de Ziua Națională a României, ARGATU este un producător, compozitor și artist originar din Fălticeni (Bucovina,nordul Moldovei). Cunoscut în primul rând pentru modul unic în care îmbină elementele de folclor românesc cu beat-urile urbane și sound-urile electronice, ARGATU a debutat oficial în 2012, când a devenit și membru al grupului Culese din Cartier, fondat de Subcarpați.

Până acum, ARGATU a lansat 10 albume, un catalog impresionant ce poate fi văzut ușor drept o punte între vechi și nou, tradițional și modern, influențele folclorice găsindu-și perfect locul în fuziunea genurilor din care ARGATU se inspiră: hip-hop, grime, dubstep, drum&bass, dub, dancehall sau basshouse.

Citește și:

Au mai rămas doar două săptămâni până la Vadoo Fest, festivalul unde oamenii se reconectează cu natura, dar și cu ei înșiși

Balkanik Festival se întoarce între 6 și 8 septembrie la Grădina Uranus

 

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo