Festivalul „Iulia Hașdeu”, ajuns la cea de-a VI-a ediție și organizat la Sala Dalles din București, rămâne unul dintre cele mai importante evenimente dedicate expresiei artistice, culturii și spiritualității românești. Sub egida Asociației Culturale UNESCO „Iulia Hașdeu”, în parteneriat cu Centrul Metropolitan de Cultură „Ioan I. Dalles” și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, festivalul reunește anual artiști, creatori, scriitori, interpreți și personalități culturale care aduc în prim-plan moștenirea excepțională lăsată de Iulia Hașdeu.

Evenimentul explorează, prin artă, istorie și poezie, sensibilitatea unui destin unic, oferind publicului o experiență interdisciplinară în care moda, teatrul, literatura și muzica se completează armonios. Ediția din acest an a reafirmat importanța dialogului cultural și continuitatea unei tradiții care celebrează valoarea și rafinamentul artistic.

Eu, ca jurnalist cultural, scenograf și creator de modă, am avut onoarea de a semna conceptul vizual, scenografia și costumele prezentate în cadrul spectacolului „Iulia Hașdeu – Voiajul Poeziei: Istorie și modă” dar si scenografia întregului festival.

Beatrice Lianda Dinu

Fericită să contribui, prin experiența mea profesională și prin sensibilitatea pe care o cultiv în proiectele mele artistice, la această ediție deosebită a festivalului, am conceput spectacolul ca pe o călătorie vizuală în universul Iuliei Hasdeu. Mi-am dorit ca publicul să se întâlnească cu poezia ei prin imagini, culoare, mișcare și simboluri, iar moda să devină un limbaj care transmite emoție și profunzime.

Costumele realizate sub semnătura Beatrice Lianda Design și scenografia pe care am construit-o au fost gândite pentru a îmbina eleganța inspirată din epocă cu expresivitatea contemporană.

Modelele și artiștii din echipa Beatrice Fashion Community – Performing Arts au completat conceptul prin interpretări vizuale care au adus o nouă perspectivă asupra creației și destinului Iuliei Hasdeu.

Consider că participarea mea la acest festival reprezintă un angajament personal și profesional de a susține arta autentică, talentul tinerilor și patrimoniul cultural românesc, într-un format care unește discipline și emoții.

Festivalul „Iulia Hașdeu”, aduce în prim-plan un moment unic ce îmbină moda, teatrul și arta performativă într-un spectacol dedicat memoriei și geniului tinerei scriitoare.

Sub semnătura mea creativă , publicul a fost invitat să pătrundă într-o lume poetică, plină de mister și eleganță, în cadrul evenimentului „Iulia Hașdeu – Voiajul Poeziei”.

Spectacolul a îmbinat fashion show-ul cu momentul artistic performativ, conturând un univers estetic inspirat de sensibilitatea și profunzimea spiritului Iuliei Hașdeu. Modelele Beatrice Fashion Community au interpretat prin mișcare, expresie și ținută, fragmente din viața și creația Iuliei, într-o punere în scenă ce aduce moda conceptuală în dialog direct cu teatrul.

Festivalul Iulia Hașdeu, Sala Dalles, Beatrice Lianda Dinu, Beatrice Lianda Design, modă și scenografie, artă performativă, patrimoniu cultural românesc, eveniment cultural București (17)

Din distribuție:

  • Bragadiru Constantin Cosmin
  • Stoian Alexandru
  • Tudose Antonia Elena
  • Brânzan Octavia
  • Larisa Anghel
  • Tureschi Adriana Georgiana
  • Ganea Elena Raysa
  • Maya Ioniță
  • Mara Dohotaru
  • Răduț Andreea Daniela

Am semnat scenografia, costumele și conceptul vizual al acestui spectacol, realizând o sinteză rafinată între eleganța costumului de epocă și expresivitatea artistică modernă.

Prin acest proiect, continui misiunea de a aduce în atenția publicului arta autentică, creativitatea tinerilor și frumusețea expresiei culturale românești, într-un format interdisciplinar care transcende granițele convenționale ale modei.

Un proiect special realizat cu coordonarea artistică a actriței Claudiei Motea ce a avut și rolul de prezentator, cu susținerea UNESCO, Sala Dalles – Bucuresti, si Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România – UZPR.

Text: Beatrice Lianda Dinu
Foto: Nelu Stoian și Robert Billi

 

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo