Senatul României găzduiește, în premieră, prima ediție a Galei Ciobăneștilor Românești – un eveniment dedicat promovării și conservării patrimoniului canin național. Manifestarea va avea loc miercuri, 29 octombrie 2025, între orele 12:00 și 15:30, în Grădinile Senatului României, la inițiativa vicepreședintelui Robert Marius Cazanciuc și în parteneriat cu Asociația HAITA.

Evenimentul aduce în prim-plan o temă de mare importanță: începerea procedurilor de includere a celor patru rase de ciobănești românești – Mioritic, Carpatin, Corb și de Bucovina – în Patrimoniul Cultural Imaterial Național, ca pas preliminar pentru înaintarea candidaturii către UNESCO.

După secole în care au fost parteneri de neînlocuit ai păstorilor români, rasele ciobănești autohtone se află acum într-un moment critic. Potrivit datelor Asociației Chinologice Române, numărul puilor înregistrați pentru aceste rase a scăzut sub 150 de exemplare anual pentru fiecare, semnalând un risc real de dispariție.

Rădăcinile noastre nu trebuie uitate, ci integrate în viața modernă. Ciobănescul românesc nu mai este doar un câine de stână, ci un companion de familie excepțional”, a declarat Olivia Pamfil, președintele Asociației HAITA, subliniind rolul organizației în crearea unei comunități dedicate conservării și promovării acestor rase emblematice.

Evenimentul, organizat sub patronajul simbolic al Sfântului Dumitru, va reuni reprezentanți ai instituțiilor publice, diplomați, specialiști în chinologie și personalități culturale. Programul include o prezentare a exemplarelor de elită, discursuri și un moment de networking în jurul gastronomiei românești moderne.

Unul dintre punctele de atracție va fi „Stâna Urbană”, un spațiu special amenajat unde invitații vor putea interacționa direct cu vedetele evenimentului – ciobăneștii românești și puii acestora.

Prin această gală, Senatul României și Asociația HAITA marchează un pas important în recunoașterea și protejarea patrimoniului viu al României, reafirmând ideea că tradițiile, valorile și identitatea culturală pot fi duse mai departe prin grijă și respect pentru ceea ce ne definește.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo