La un an de la intrarea pe piața locală, Inter Computer România – parte din grupul european Inter Computer Group (ICG), partener IBM Platinum – marchează un parcurs solid, cu proiecte în infrastructură IT critică și un nou obiectiv ambițios: atingerea unei cifre de afaceri de 5 milioane de euro în 2025. În 2024, compania a semnat contracte în valoare de 3 milioane de euro în doar 9 luni, colaborând cu patru dintre cele mai mari instituții financiare din România.
Tehnologie de vârf pentru reziliență și conformitate
Inter Computer România aduce în prim-plan soluții de ultimă generație pentru reziliența digitală a companiilor. Printre direcțiile cheie dezvoltate se numără:
- Quantum Safe – tehnologii care pregătesc infrastructura IT pentru era post-cuantică, când securitatea tradițională va fi expusă riscurilor generate de computerele cuantice.
- Hybrid Cloud – arhitecturi hibride bazate pe IBM Cloud și Red Hat OpenShift, ce oferă flexibilitate, eficiență și control asupra infrastructurii.
- IBM LinuxONE – platformă enterprise optimizată pentru securitate, AI și cloud hibrid, pregătită pentru standardele post-Quantum.
Conformitate cu reglementările europene și sustenabilitate
Compania oferă soluții adaptate reglementărilor UE, inclusiv DORA, NIS2 și standardelor ESG, cu focus pe securitate cibernetică, backup imuabil și trasabilitate a datelor. Imuabilitatea informațiilor și reziliența operațională devin priorități în contextul cerințelor legislative europene. Totodată, Inter Computer integrează soluții pentru eficiență energetică, automatizarea raportărilor ESG și utilizarea sustenabilă a resurselor.
Parteneriate strategice și expertiză locală
Inter Computer România colaborează cu NBD și Pluridio, alături de parteneri tehnologici de top precum HPE, Cisco, Microsoft, Dell, Red Hat, NetApp și Pure Storage. Compania livrează proiecte complexe în domenii precum banking, telecom, energie și industrie, cu sprijinul celor peste 200 de specialiști ai grupului din Europa Centrală și de Est.
„Ne dorim să devenim partenerul principal IBM în România și un actor esențial în modelarea viitorului digital al companiilor românești,” a declarat Gabriel Tomescu, CEO Inter Computer România.


