Angajatorii din sectorul public au început anul 2026 cu planuri vizibile de extindere a echipelor, postând peste 1.500 de locuri de muncă din ianuarie și până în prezent, potrivit datelor Jobradar24.ro, agregator de joburi parte din eJobs România.
Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul posturilor disponibile la stat este mai mare cu aproape 60%, în timp ce în mediul privat volumul anunțurilor a rămas relativ constant, la aproximativ 20.000 de joburi publicate în aceeași perioadă.
„Comparativ cu sectorul privat, unde, în aceeași perioadă de timp, au fost postate 20.000 de locuri de muncă, cifrele de la stat par modeste, însă dacă le comparăm cu intervalul de timp similar al anului trecut, observăm o creștere de aproape 60%, în timp ce în mediul privat situația rămâne staționară în raport cu 2025. Creșterea poate fi surprinzătoare dacă ne gândim că Guvernul a anunțat pentru 2026 o reducere cu 10% a anvelopei salariale, chiar dacă momentan nu este clar ce formă va avea această tăiere, fie că este vorba despre concedieri, reducerea salariilor sau sporurilor ori chiar aplicarea în tandem a celor două măsuri”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs.
Bucureștiul concentrează cele mai multe posturi
Capitala conduce clasamentul, cu 255 de poziții deschise, fiind singurul oraș cu un număr de trei cifre. Urmează Timișoara (63), Ploiești (59), Brașov (54), Cluj-Napoca și Constanța (câte 52). La polul opus se află Drobeta Turnu Severin (9 posturi), Călărași și Focșani (câte 10) și Brăila (11).
Majoritatea joburilor sunt full-time, la sediu, și vizează candidați cu nivel mediu de pregătire. Există și 270 de poziții pe perioadă determinată, pentru proiecte cu durată limitată.
Ce poziții sunt căutate și cum arată transparența salarială
Cele mai multe recrutări sunt pentru șoferi (microbuz școlar, autosanitară, salubrizare), șefi de serviciu, îngrijitori, muncitori calificați, personal medical și referenți.
„Un element interesant și, din nou, în contrapondere cu ce vedem în mediul privat, este legat de reducerea la zero a numărului de poziții postate care să aibă salariul afișat în anunțul de angajare. Asta în timp ce, în cazul companiilor private, procentul de job-uri cu salariul afișat a ajuns la 40%”, explică Bogdan Badea.
Conform celor mai recente date oficiale, în sistemul public sunt aproape 1,3 milioane de posturi ocupate, cele mai multe în cadrul Ministerului Educației, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Finanțelor și Ministerului Sănătății.



