O nouă Linie Electrică Aeriană de înaltă tensiune, aproape de finalizare: LEA 220 kV dublu circuit Ostrovu Mare – RET.

Lucrările de construcție a LEA 220 dublu circuit Ostrovu Mare – RET (linie nouă), care va contribui la evacuarea energiei produse în hidrocentrala Porțile de Fier 2, se află într-un stadiu avansat de execuție. Linia are o lungime de aproximativ 31 de kilometri, un număr de 105 stâlpi și traversează teritoriul a 5 unități teritorial administrative din județul Mehedinți.

Transelectrica SA transport energie electrica 7

Săptămâna aceasta a avut loc comandamentul de stadiul al investiției, la care au participat Ștefăniță Munteanu, președintele Directoratului Transelectrica, și Florin Cristian Tătaru, membru al Directoratului, alături de directorul Direcției Investiții, Dorinel Vladu, și reprezentanții contractorului, Asocierea Electromontaj SA și ELM Electromontaj Cluj SA.

Până în prezent au fost ridicați 100 de stâlpi, alți 2 fiind asamblați la sol și pregătiți a fi ridicați. Au fost realizate și finalizate 104 fundații, stadiul fizic al investiției fiind de 75%.

În aceste zile, se desfășoară cea mai complexă parte a lucrării, respectiv tronsonul care traversează Brațul Gogoșu al fluviului Dunărea, fiind vorba despre stâlpi speciali utilizați în astfel de situații, stâlpi metalici de dublu circuit, tip turn, cu coronament dublu triunghi (coronament tip DONAU), care au înălțimea de 66 de metri. Deschiderea de traversare a Braţului Gogoşu are lungimea de 560 de metri.

Contractul de execuție are o valoare totală de 49 de milioane de lei și a fost semnat în martie 2023, ordinul de începere a lucrărilor fiind dat în luna mai 2023. Termenul de finalizare a lucrării este mai 2025.

Transelectrica SA transport energie electrica 2

Noua linie de 220 kV va face legătura între Stația Cetate și cea de-a 82-a stație din Rețeaua Electrică de Transport a României, Stația Ostrov, investiție aflată în etapa de derulare a achiziției publice pentru contractul de execuție. Construirea noii linii Ostrovu Mare – RET și a stației Ostrov au ca scop principal creșterea capacității de evacuare în Sistemul Electroenergetic Național a energiei electrice produse în Hidrocentrala Porțile de Fier 2.

Transelectrica SA transport energie electrica 1

Rețeaua electrică de transport gestionată de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA are în prezent o lungime de aproximativ 9.140 de kilometri de linii electrice aeriene de 400 kV, 220 kV și 110 kV și 81 de stații electrice de transformare. În ultimii șase ani, Operatorul Național de Transport și Sistem a construit peste 400 de kilometri de linii electrice aeriene noi de 400 kV, iar până în 2030 se află în construcție 740 de kilometri de linii electrice aeriene de înaltă tensiune cu o valoare totală de peste 380 de milioane de euro.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo