Programul „Litoralul pentru Toți” revine în perioada 1–30 septembrie 2026, cu tarife de cazare care pornesc de la 39 de lei de persoană pe noapte. Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță că, până în prezent, 67 de unități de cazare din 10 stațiuni și zone turistice s-au înscris în ediția de toamnă.

Ajuns la cea de-a 49-a ediție, programul inițiat de FPTR în anul 2001 urmărește să ofere turiștilor posibilitatea de a petrece vacanțe pe litoral la prețuri mai accesibile și, în același timp, să contribuie la prelungirea sezonului estival.

O particularitate a ediției din această toamnă este prezența unor noi operatori în program. Potrivit FPTR, 24 dintre unitățile înscrise nu au participat la ediția din primăvară, printre acestea aflându-se atât unități care intră pentru prima dată în program, cât și operatori care revin după o perioadă de absență.

Tarife de la 39 de lei de persoană pe noapte

Cel mai mic tarif anunțat până în prezent este disponibil în Eforie Nord, unde cazarea pornește de la 39 de lei de persoană pe noapte.

Tarifele minime comunicate de unitățile participante sunt:

  • Eforie Nord – de la 39 lei/persoană/noapte;
  • Neptun-Olimp – de la 58 lei/persoană/noapte;
  • Costinești – de la 60 lei/persoană/noapte;
  • Eforie Sud – de la 65 lei/persoană/noapte;
  • Mamaia Nord – de la 65 lei/persoană/noapte;
  • Mamaia – de la 69 lei/persoană/noapte;
  • Jupiter – de la 74 lei/persoană/noapte;
  • Saturn – de la 77 lei/persoană/noapte;
  • Vama Veche – de la 80 lei/persoană/noapte;
  • Mangalia – de la 108 lei/persoană/noapte.

Tarifele, serviciile incluse și perioadele de participare sunt stabilite individual de fiecare unitate de cazare. Unele oferte includ exclusiv cazarea, în timp ce altele pot avea inclus micul dejun sau servicii în regim All Inclusive.

Față de ediția din primăvară, când cel mai mic tarif comunicat a fost de 42 de lei de persoană pe noapte, ediția de toamnă începe de la 39 de lei de persoană pe noapte, pentru cazare fără masă.

Unele oferte continuă și în octombrie

Deși perioada oficială a programului este cuprinsă între 1 și 30 septembrie 2026, unele dintre unitățile participante au anunțat oferte care vor continua și în luna octombrie.

Astfel, turiștii interesați de vacanțe în extrasezon vor avea la dispoziție mai multe variante, iar hotelierii și ceilalți operatori de pe litoral își vor putea prelungi perioada de activitate după încheierea sezonului de vârf.

Ediția din această toamnă se desfășoară și în contextul în care FPTR a declarat anul 2026 drept „Anul Calității în Turism”, inițiativă prin care Federația încurajează operatorii să asocieze tarifele mai accesibile din extrasezon cu servicii de calitate.

„După 49 de ediții, «Litoralul pentru Toți» continuă să atragă unități noi și să readucă în program operatori care nu au mai participat în ultimele ediții. Am declarat 2026 «Anul Calității în Turism» pentru că turismul românesc trebuie să câștige în fața destinațiilor externe prin servicii, profesionalism și un raport corect între preț și ceea ce așteaptă să primească turistul. Turistul care vine la mare în septembrie este la fel de important ca turistul din plin sezon și trebuie să plece mulțumit, cu dorința de a reveni”, a declarat Dr. Ing. Dragoș Răducan, președintele FPTR.

Pachetele pot fi achitate și cu vouchere de vacanță

Potrivit FPTR, pachetele din program pot fi plătite inclusiv cu vouchere de vacanță, în funcție de condițiile acceptate de fiecare unitate de cazare sau agenție de turism.

Federația recomandă turiștilor să verifice înainte de rezervare perioada exactă în care oferta este disponibilă, serviciile incluse și facilitățile care funcționează în extrasezon, precum restaurantele, piscinele sau programele de divertisment.

Lista unităților participante, tarifele, perioadele de valabilitate și datele de contact sunt publicate și actualizate pe site-ul oficial al Federației Patronatelor din Turismul Românesc – www.fptr.ro.

Pentru rezervări și verificarea disponibilității, turiștii pot contacta direct unitățile de cazare sau agențiile de turism partenere.

Sursa: Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR)

 

Citeste si:

„Litoralul pentru Toți” revine în septembrie 2026. Tarifele pornesc de la 51 de lei de persoană pe noapte

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo