Slovenul Martin Strel, supranumit „Big River Man” și deținător a cinci recorduri mondiale Guinness, va reveni în România în iulie 2025 pentru un eveniment unic: o cursă de anduranță de 72 de ore în sprijinul copiilor cu nevoi speciale. Împreună cu sportivul român Mihai Badea și alți 72 de înotători, Strel va participa la evenimentul „72 Dus-Întors” pe Canalul Siderurgic din Călărași.
Acțiunea caritabilă are ca scop strângerea de fonduri pentru construirea „Casei dintre Brazi”, un centru de vacanță și recuperare destinat copiilor cu dizabilități severe, proiect al Fundației Copii în Dificultate (CID).
„Am fost ars de soare, atacat de piranha, înconjurat de crocodili, dar am continuat să înot. Acum, voi înota cot la cot cu Mihai Badea pentru o cauză care merită fiecare efort: o lume mai curată, mai dreaptă pentru copiii care au nevoie de speranță”, a declarat Martin Strel.
Românul Mihai Badea (52 de ani), ambasador CID și lider al secției de natație CSM București, este cunoscut pentru performanțele sale în înotul de anduranță. În 2024, a devenit al patrulea om din lume care a traversat înot Lake Powell (130 km) din SUA.
Evenimentul este organizat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României și reunește eforturi din partea Asociației Sută la Sută Românesc, Asociației Club Sportiv Trichallenge Triatlon Călărași, Consiliului Județean Călărași și Primăriei Călărași.
🤝 Implică-te și tu! Fii parte din schimbare
Copiii cu dizabilități au nevoie de noi – de fiecare gest de solidaritate și de fiecare contribuție. Donează acum:
📱 Trimite un SMS cu textul ZILE la 8844 – donezi 2 euro
🌐 Sau intră pe: www.casadintrebrazicid.com.ro/doneaza
La Ziarul Pozitiv, susținem oamenii care aleg să transforme suferința în speranță și faptele bune în normalitate. Hai să construim împreună o lume mai bună în care niciun copil nu este lăsat în urmă!


