MedLife continuă să susțină inițiativele care apropie sănătatea de oameni și contribuie la o mai bună înțelegere a subiectelor medicale cu impact direct în viața de zi cu zi.

În cadrul evenimentului MedFusion Forum 2026 – Sănătate la maturitate, Asist. Univ. Dr. Monica Stoian, coordonatoarea laboratorului de citogenetică din cadrul Personal Genetics, parte a Grupului MedLife, a prezentat conceptul din spatele testării genomice Longevity 100+, una dintre cele mai noi direcții dezvoltate de companie în zona medicinei personalizate și preventive.

Asist. Univ. Dr. Monica Stoian, MedLife

Asist. Univ. Dr. Monica Stoian, MedLife

Prezentarea a evidențiat modul în care informația genetică poate contribui la prevenția personalizată și la adoptarea unor decizii medicale înainte de apariția simptomelor. Participanții au aflat explicații despre funcționarea testării genomice, exemple practice și recomandări privind integrarea rezultatelor genetice în stilul de viață și monitorizarea sănătății.

Evenimentul a inclus și o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia au fost abordate teme legate de longevitate, prevenție și medicina viitorului.

Prezentarea vine în contextul lansării oficiale, de către MedLife, a programului Longevity 100+, anunțat în luna martie 2026 drept un nou model de prevenție bazat pe ADN. Programul combină testarea genetică avansată cu interpretarea realizată de un medic genetician și oferă utilizatorilor un profil personalizat de sănătate.

Potrivit informațiilor prezentate de companie la lansare, testul poate identifica predispoziții pentru aproximativ 75 de afecțiuni, inclusiv boli cardiovasculare, metabolice, neurologice sau diferite tipuri de cancer. În același timp, utilizatorii primesc recomandări legate de alimentație, activitate fizică, somn, gestionarea stresului și optimizarea stilului de viață.

Prin această inițiativă, MedLife promovează tranziția de la medicina reactivă la medicina predictivă, bazată pe anticiparea riscurilor și pe prevenția adaptată profilului genetic al fiecărei persoane.

Citește și:

Premieră națională: MedLife lansează Longevity 100+, un program revoluționar de prevenție bazat pe ADN

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo