Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, l-a felicitat pe omologul său german, Olaf Scholz, miercuri, 27 ianuarie 2021, într-o convorbire telefonică, pentru obținerea acordului privind Mecanismul de Redresare și Reziliență și pentru progresele înregistrate în dosarul referitor la Uniunea Bancară în timpul mandatului Președinției germane a Consiliului UE.

Acordul privind Mecanismul de Redresare și Reziliență reprezintă, fără îndoială, un punct de cotitură în istoria Uniunii Europene și o dovadă a capacității de a acționa solidar, în beneficiul cetățenilor. Acum trebuie să demonstrăm că îl putem implementa cât se poate de rapid. De aceea, credem că este necesară o abordare flexibilă și reducerea cât mai mult posibil a birocrației pentru ca Mecanismul de Redresare și Reziliență să își atingă scopul”, a precizat ministrul român al finanțelor.

Cei doi demnitari au discutat și despre planurile de reformă asumate de Guvern, stadiul elaborării bugetului și alte subiecte prezente pe agenda de lucru a Consiliului miniștrilor de finanțe (ECOFIN). Alexandru Nazare l-a asigurat pe Olaf Scholz că: ”Guvernul României s-a angajat să implementeze o politică bugetară sustenabilă. Vom reduce deficitul în așa fel încât să nu punem în pericol perspectivele redresării economice, în timp ce sprijinirea economiei și a sistemului de sănătate rămân prioritare”.

Discuția bilaterală cu ministrul german de finanțe, Olaf Scholz, este prima din seria consultărilor inițiate de ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, cu omologii săi din statele membre, pe tema operaționalizării Mecanismului de Redresare și Reziliență.