Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat astăzi lansarea în dezbatere publică a proiectului de Hotărâre de Guvern privind sistemul garanție-returnare. Acesta funcționează deja în peste 10 state europene, cu rezultate care ating colectarea și procesarea a circa 90% din deșeurile reciclabile puse pe piață.

„Odată cu implementarea acestui sistem, România va ieși din paradoxul în care se găsește astăzi: pe de-o parte o țară sufocată de deșeuri iar, pe de altă parte, o țară în care industria reciclatoare importă materie primă ca să supraviețuiască. Anual, îngropăm aproape 6 milioane de tone de deșeuri care, în loc să ajungă în industrie, ajung depozitate la groapa de gunoi. Acesta este și motivul pentru care datele reciclării azi în România sunt infime: doar 14% la nivel național. Prin sistemul garanție-returnare ne vom transforma din țara depozitării în cea a reciclării pentru că vom reuși să colectăm și să procesăm din primii ani de funcționare până la 90% din deșeurile reciclabile”, a declarat ministrul Mircea Fechet.

Acesta a vorbit în cadrul conferinței despre cum va funcționa acest sistem, conform proiectului de Hotărâre de Guvern:

”Populația trebuie să știe că totul se va întâmpla exact ca în cazul coșului de cumpărături de la supermarketuri pe care îl deblocăm cu 50 de bani, sumă pe care o recuperăm imediat după ce am terminat cumpărăturile. La fel, sistemul garanție-returnare presupune o garanție de 50 de bani pentru orice ambalaj de băutură pe care o cumpărăm, sumă care va fi recuperată imediat ce ambalajele folosite vor fi returnate în orice magazin din România”, a mai spus Mircea Fechet.

Precizăm că sistemul va fi obligatoriu pentru toate magazinele din România, indiferent că vorbim despre supermarketuri sau despre magazine de mici dimensiuni

“E important ca micile magazine să fie parte din sistem pentru că, astăzi, doar 30% din comerțul din România se face în supermarketuri. Restul de 70% se întâmplă în micile magazine. Fiecare magazin va putea opta pentru un sistem manual de colectare a deșeurilor predate de populație sau pentru sisteme automate, așa cum vedem în alte state europene. Populația își va primi pe loc garanția, indiferent de sistemul în care le va returna. E important de spus că, în magazinele de mici dimensiuni, va fi impusă o cantitate limită de predare a deșeurilor pentru a nu perturba activitatea acestor tipuri de magazine. Totodată, e important ca toată lumea să știe că toate magazinele din România vor fi recompensate prin acest sistem cu un tarif de administrare a deșeurilor colectate”, a mai precizat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.

Conform sistemului definit prin proiectul de HG, cantitățile de deșeuri returnate în magazine vor ajunge ulterior în centre regionale de sortare pentru ca, mai apoi, să ajungă la reciclatori

Întreaga infrastructură de preluare a deșeurilor din magazine va fi organizată printr-un operator unic de sistem, la fel ca în statele în care sistemul funcționează deja. Acest operator va fi o entitate non-profit în care se vor găsi producători sau reprezentanți ai acestora, dar și retaileri.

Hotărârea de Guvern va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2021 și prevede ca întreaga infrastructură să fie finalizată în termen de un an de la data selectării operatorului național de sistem.


Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!