”Noi, ca municipalitate facem demersuri pentru a utiliza aceste 30 de hectare, iar soluția găsită este crearea unui parc fotovoltaic. Suntem conștienți că acest proiect nu va putea fi realizat peste noapte, este un demers ce necesită timp, însă pe termen mediu suntem convinși că întreaga economie va milita spre producerea de energie verde, așadar vor fi investiții și bani alocați în acest sens.”, a declarat Soós Zoltán, primarul Municipiului Târgu Mureș.

Primarul municipiului Târgu Mureș, dl. Soós Zoltán a susținut vineri, 27 august, o conferință de presă pe platforma sitului Iaz Batal, alături de dl. Borbély László – consilier de stat și dl. Attila Csongvay, SC Geiger SA. În cadrul evenimentului au fost prezentate aspectele tehnice ale lucrărilor de reabilitare ale sitului dar și proiectele de viitor privind teritoriul Iazului Batal. ”Avem în plan crearea unui parc fotovoltaic, proiect pentru care avem sprijinul autorităților centrale, iar prezența domnului Borbély László vine să certifice acest lucru, fapt pentru care îi mulțumesc pentru sprijin. Banii rezultați vor fi investiți în alte obiective de interes major. Dorim ca în orașul nostru aerul curat să fie standard. Calitatea aerului din oraș constituie un subiect prioritar, care a fost și va rămâne în atenția noastră. ”, a declarat Soós Zoltán, primarul Municipiului Târgu Mureș.

Lucrarea efectuată se află în perioada de 3 ani a garanției de bună execuție, timp în care există un grafic de monitorizare a lucrărilor efectuate. Iazul este singurul batal ecologizat de acest fel din România şi din Europa, proiect implementat de o echipă din Primăria Târgu Mureş, împreună cu specialiști.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo