Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025 este pe cale să înceapă! Cu doar șapte zile rămase până la cel mai important eveniment de inovație digitală și tehnologii emergente din România, pregătirile sunt în plină desfășurare. Organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București), summitul se va desfășura între 8-11 aprilie 2025, la Palatul Parlamentului, oferind o platformă esențială pentru lideri din industrie, experți în tehnologie, startup-uri și factori de decizie politică.

Ediția din acest an reunește peste 200 de speakeri din peste 30 de țări, oferind un cadru ideal pentru schimbul de idei și colaborare. Cu peste 2000 de profesioniști din domeniul digital așteptați să participe, DISB 2025 se anunță a fi un punct de referință în peisajul tehnologic european. În cele patru zile de eveniment, se vor aborda teme esențiale pentru viitorul digital, printre care inteligența artificială și automatizarea proceselor, blockchain și fintech, securitatea cibernetică și protecția infrastructurilor critice, cloud computing și transformarea digitală, precum și diplomația cibernetică și reglementările internaționale în domeniul tehnologiei.

Lista speakerilor include experți de renume mondial, iar programul summitului va include sesiuni interactive și dezbateri în cadrul unor evenimente-cheie, precum Critical Infrastructure Protection Forum (CIP Forum), International Conference on Cyber Diplomacy (ICCD), International Conference on Virtual Learning (ICVL), Conferința Națională de Învățământ Virtual (CNIV) și Automotive R&D Conference. În premieră, va fi organizat Blockchain Intelligence Forum, o inițiativă dedicată inovațiilor și securității în tehnologia blockchain. De asemenea, summitul va găzdui Adunarea Anuală a EURODEFENSE (RIE), platformă strategică pentru securitate și inovație digitală în Europa.

“Anul acesta, DISB reunește unii dintre cei mai influenți experți din domeniul tehnologiei. Suntem mândri să oferim o platformă de dialog unde inovația digitală și securitatea cibernetică se întâlnesc cu factorii de decizie și liderii din industrie”, a declarat Adrian-Victor Vevera, director general ICI București.

Mai sunt doar câteva zile până la startul DISB 2025, iar locurile sunt limitate. Cei interesați se pot înscrie accesând www.disb.ro/registration.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo