Compania Naţională Poşta Română a adăugat o nouă destinaţie pe harta reţelei rutiere europene: Paris. Astfel, începând cu luna octombrie, Poşta Română efectuează curse directe, cu maşini proprii, către capitala Franţei.

Cursa auto a fost inaugurată marţi, odată cu plecarea primului transport către Paris, efectuat cu autoutilitară şi sofer ale Poştei Române, cu peste o tonă de trimiteri poştale. Maşina a ajuns miercuri, la Paris și a plecat spre Bucureşti în aceeași zi. Cursa auto Bucureşti – Paris, care va asigura schimbul de trimiteri poştale cu origine Franţa şi destinaţie România, va avea o frecvenţă de două ori pe lună. Parisul se adaugă astfel destinaţiilor deservite deja rutier de Poşta Română: Bulgaria, Serbia, Ungaria, Republica Moldova, Germania şi Italia.

Poşta Română continuă să îşi extindă reţeaua rutieră la nivel european. În contextul crizei provocate de pandemia cu Sars-Cov-2, care a demonstrat că transportul pe cale aeriană nu este întotdeauna accesibil, Poşta Română găseşte soluţii pentru a-şi respecta angajamentele asumate şi pentru a asigura confortul clienţilor săi, siguranţa trimiterilor lor, dar şi rapiditatea livrării acestora”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo