UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ŞTIINŢĂ ŞI TEHNOLOGIE POLITEHNICA BUCUREŞTI, instituție de învățământ superior de stat, cu sediul în Splaiul Independenței 313, Municipiul București, sector 6, va organiza miercuri, 25.02.2026, începând cu ora 10:00, în Sala Senatului (Clădirea Rectorat, etajul 2), în calitate de Beneficiar, conferința de lansare a proiectului cu titlul „PERFORMANCE – Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor, Facultatea de Inginerie Medicală, Facultatea de Inginerie Aerospațială, Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor”, Cod SMIS 338368 în cadrul APELULUI DE PROIECTE PR BI P6/6.4/1/2024, Apel dedicat infrastructurii educaționale pentru învățământul superior, inclusiv campusuri, în cadrul PROGRAMUL REGIONAL BUCUREȘTI-ILFOV 2021-2027, în baza contractului de finanțare din data de 28.08.2025.

Proiectul urmărește dezvoltarea rezilienței infrastructurii universității POLITEHNICA București prin construirea unei noi clădiri, destinată spațiilor de educație și cercetare, inclusiv amfiteatre, săli de curs, săli de seminar și laboratoare. Infrastructura nou creată va cuprinde măsuri de accesibilizare, cu scopul îmbunătățirii și asigurării accesului la educație pentru studenți și mediul academic, respectând principiile desegregării și nediscriminării și promovând accesul la servicii educaționale incluzive.

Localizare proiect: Splaiul Independenței 313.

Obiectiv general: Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea rezilienței infrastructurii universității POLITEHNICA București prin construirea unei noi clădiri cu un regim de înălțime D+P+4E, cu o suprafață construită desfășurată totală de 34.500 mp, având funcțiunea de spații pentru educație și cercetare și realizarea de măsuri de accesibilizare a acesteia, cu scopul îmbunătățirii și asigurării accesului la educație pentru studenți și mediul academic, respectând principiile dezagregării și nediscriminării și promovând accesul la servicii educaționale incluzive.

Obiectiv specific: Dezvoltarea infrastructurii universitare în regiunea Bucuresti – Ilfov prin construirea unei noi clădiri cu funcțiunea de spații pentru educație și cercetare, cu o suprafață construită desfășurată totală de 34.500 mp și realizarea de măsuri de accesibilizare a acesteia în cadrul Campusului universitar POLITEHNICA București.

infrastructura educațională POLITEHNICA București 1 lansare proiect

Rezultate

Îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate și incluzive în educație, formare și învățarea pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online, cu realizarea:

  • Unei clădiri noi accesibilizate care să răspundă standardelor actuale de incluziune și sustenabilitate;
  • Crearea, modernizarea și echiparea a 40 de săli de curs;
  • Crearea, modernizarea și echiparea a 106 laboratoare;
  • Implementarea a 2 măsuri de accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități.

Valoare totală proiect: 49.836.906,84 RON

Contribuție Uniunea Europeană: 39.806.222,80 RON

Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională

infrastructura educațională POLITEHNICA București 2 lansare proiect

Perioada de implementare:

Data de începere proiect: 29.08.2025

Data de finalizare proiect: 31.12.2029

POLITEHNICA București

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo