Bune practici regionale: Proiectul „Controlul integrat al poluării cu nutrienți”

la webinarul ”Blueing the Black Sea”

Reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor au participat ieri, 22 aprilie, la webinarul Consultări privind proiectarea Programului ”Blueing the Black Sea” – o inițiativă regională pentru combaterea poluării marine și a schimbărilor climatice, ca suport pentru Agenda Maritimă Comună pentru Marea Neagră.

Evenimentul online, organizat de Banca Mondială, BSEC PERMIS (Secretariatul Permanent Internațional al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră) și Comisia pentru Protecția Mării Negre Împotriva Poluării, în colaborare cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, inițiază în România o serie de consultări privind bunele practici regionale pentru combaterea poluării marine și a schimbărilor climatice.

În cadrul webinarului, domnul Ionuț Sorin BANCIU, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a subliniat faptul că România a dobândit deja experiență în implementarea de programe și integrarea unor măsuri pentru protejarea mediului și a apelor:

,,Experiența României în implementarea proiectului „Controlul integrat al poluării cu nutrienți” a început odată cu finanțarea inițială GEF (2002-2007), care a reprezentat „sămânța” pentru găsirea celor mai bune soluții de reducere a poluării Dunării și a Mării Negre cu nitrați din sursă agricolă. Ulterior, cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale, România a dezvoltat o serie de proiecte, care au devenit un program național de reducere a poluării cu nutrienți din surse agricole, un program care, pe lângă finanțarea de investiții eficiente pentru protecția resurselor de apă și sol, contribuie la consolidarea legislației naționale, a sistemului național de monitorizare, a controlului și raportării calității apei, concomitent cu desfășurarea de campanii naționale de conștientizare a publicului cu privire la importanța protecției resurselor de apă și instruirea a mii de fermieri, pentru adoptarea bunelor practici agricole. Experiența dobândită în realizarea acestui proiect se poate dovedi, cu siguranță, utilă pentru alte țări care se învecinează cu Marea Neagră și din acest motiv, suntem dispuși să împărtășim experiența noastră în dezvoltarea și desfășurarea unui astfel de proiect.”

Exemple de bune practici au fost redate pe larg, în sesiunea principală a webinarului, de către doamna Naiana Milea, Director al Unității de Management al Proiectului ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” din cadrul Ministerului Mediului, Apei și Pădurilor, fiind subliniate beneficiile socio-economice și de mediu, pe care implementarea proiectului le-a adus în localitățile vulnerabile la poluarea cu nutrienți, precum și importanța reducerii deversărilor de nutrienți în cursurile apelor care duc la Dunăre și Marea Neagră.