În luna septembrie, compania Asigurări Creative, în parteneriat cu Allianz-Țiriac, a inițiat o campanie de sensibilizare pentru sănătate cu tema ”Protejează tot ce-ți face inima să bată mai tare!”. Proiectul și-a propus sensibilizarea publicului în legătură cu creșterea cazurilor de cancer și a importanței încheierii asigurărilor de viață pentru protecția personală și a fost inaugurat printr-un eveniment organizat la Ibis Timișoara City Center, pe 4 septembrie 2024, cu scopul de a reuni experți din comunitatea medicală și de pe piața asigurărilor private, precum și public larg, interesat de acest domeniu.

La conferință au participat: Alexandra Molodoi, fondatoarea Asigurări Creative, Elena Loredana Boșcuță, medic specialist oncolog la Clinica Amethyst din Timișoara, Cosmin Baias, Manager Relații Clienți Brokeri în cadrul Sucursalei Allianz-Țiriac Banat Brokeri, Dan Neiciu, Expert Asigurări de Viață Allianz-Țiriac.

„Numele evenimentului de astăzi este inspirat de unul dintre motto-urile Allianz-Țiriac și am ales să îl folosesc pentru că a surprins cumva, în doar câteva cuvinte, tot ceea ce reprezintă domeniul asigurărilor pentru mine. Am fondat compania cu 9 ani în urmă din dorința de a aduce un suflu nou în industria de asigurări și de a fi alături de clienți atunci când au cea mai mare nevoie de ajutorul meu. Numele ”Asigurări Creative” și sloganul ”Asigurări cu drag de oameni” nu au fost alese întâmplător, ele se potrivesc cu valorile noastre și cu serviciile personalizate pe care le oferim tuturor celor care ne calcă pragul, încă de la prima vizită în sediul nostru. Fiecare pas pe care îl facem în viață este un angajament către viitorul nostru și al celor dragi. De ce să nu ne asigurăm că această călătorie este protejată, indiferent de ce ne aduce destinul?”, a declarat Alexandra Molodoi, fondatoarea Asigurări Creative, în deschiderea evenimentului.

Pe durata conferinței a avut loc o prezentare susținută de dr. Elena Loredana Boșcuță, medic specialist oncolog, despre incidența cancerului, factorii de risc și importanța prevenirii sale, cu accent pe informații despre prevenție și modalitățile de abordare a problemelor de sănătate.

Evenimentul a continuat cu prezentarea a două produse special concepute pentru a oferi suport financiar în caz de îmbolnăvire, prezentare realizată de Dan Neiciu, Expert Asigurări de Viață la Allianz-Țiriac,  precum și cu discuții despre soluțiile de protecție financiară disponibile în prezent.

Campania de sensibilizare pentru sănătate ”Protejează tot ce-ți face inima să bată mai tare!” va continua în perioada 2024 – 2025 cu evenimente derulate în parteneriat cu instituții de stat și private, cu scopul de a implica opinia publică într-o discuție amplă despre modalitățile de protejare a sănătății, în contextul creșterii incidenței îmbolnăvirilor din ultimii ani, precum și despre necesitatea protecției financiare împotriva cheltuielilor medicale.

Citește și:

Allianz-Țiriac marchează 30 de ani de activitate în România prin reduceri semnificative de tarife

Gala Ziarul Pozitiv – Ediția II, 14 noiembrie 2024, București


Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!