Raiffeisen Bank lansează BAC-ul Financiar, un instrument ce poate fi accesat pe platforma moneybistro.ro, menit să îi ajute pe tineri să își măsoare sănătatea financiară. Instrumentul a fost realizat cu ajutorul specialiștilor din Raiffeisen Asset Management.

Ultimul an și jumătate i-a făcut atenți pe români nu doar la modul în care câștigă, dar și cum cheltuie. Potrivit studiului „Provocările financiare ale românilor”*, realizat de Reveal Marketing Research pentru Raiffeisen Bank, la sfârșitul anului 2020, până în pandemie, tinerii cheltuiau mai mult și mai ușor pe lucrurile neesențiale, precum haine, accesorii sau gadget-uri. Astăzi, aceștia aleg să chibzuiască mai atent înainte să facă o achiziție nouă. Diferențe de comportament s-au constatat și în cazul persoanelor cu vârsta între 31-44 de ani, care dacă în anii trecuți aveau un stil de cheltuieli axat pe planuri pe termen scurt și mediu, pandemia i-a determinat să economisească și să-și facă planuri pe termen mai lung. Pe de altă parte, românii de peste 45 de ani nu și-au schimbat foarte mult comportamentul financiar post-pandemie. Economisesc în continuare, dar sunt mai atenți la starea de bine și la oportunitățile de dezvoltare personală.

„Studiul desfășurat la sfârșitul anului trecut ne-a ajutat să înțelegem comportamentele financiare ale românilor în funcție de etapele de viață în care se află. Am descoperit că tinerii nu au priorități clare din punct de vedere financiar: nu au un plan de bugetare și ajung să cheltuiască excesiv în unele situații. Prin urmare, am decis ca Luna Sănătății Financiare din acest an să o dedicăm acestora și vom merge în comunitățile de tineri prezente pe TikTok, unde vom aduce teme relevante pentru ei de sănătate financiară”, a declarat Corina Vasile, director de Comunicare și Relații Publice la Raiffeisen Bank.

Bugetare indiferent de vârstă

 Cei din Generația Z, tinerii de până la 30 de ani, își împart arareori venitul în categorii de cheltuieli (necesități, plăceri etc.), iar singurul lor obiectiv financiar este să se încadreze în bani până la următorul salariu.

Millenialii, cu vârsta între 30-45 de ani, își planifică lunar o sumă pentru fiecare categorie de cheltuieli și economisesc partea care rămâne. Pentru a-și ține în frâu cheltuielile, de obicei își fac o listă de cumpărături.

În același timp, persoanele de peste 45 de ani sunt mai pragmatice. Acestea alocă o sumă exactă pentru diferite tipuri de cheltuieli și nu se abat cu mult de la plan, notându-și veniturile și cheltuielile într-un caiet sau un document special destinat. Compară prețurile atunci când vor să facă achiziții mai costisitoare și preferă să-și țină economiile la bancă, pentru siguranță.

Luna Sănătății Financiare, ediția III

Raiffeisen Bank desfășoară „Luna Sănătății Financiare” și pune la dispoziția tinerilor BAC-ul Financiar, un instrument de „testare” menit să-i ajute pe tineri sa afle  dacă sunt „frugali” sau „gurmanzi” în relația cu banii.

În următoarele săptămâni, cei care vor intra pe conturile de TikTok ale lui Alex Cozma, Adina Marina, Alex Trif sau Leoo Dumitru  vor afla cum să-și țină sub control cheltuielile, cum să bugeteze sau să economisească la cumpărături. De asemenea, pe platforma www.moneybistro.ro pot găsi articole și infografii video, menite să le spună „cum se degustă banii”.

Luna Sănătății Financiare face parte din programul online de educație financiară Money Bistro, lansat de Raiffeisen Bank în 2018. Cel de-al doilea sezon Money Bistro a urmărit timp de 7 episoade povestea familiei Bănescu și experiențele prin care a trecut pentru a avea un meniu financiar echilibrat. În luna aprilie 2021, Raiffeisen Bank a lansat podcastul Money Chat, care aduce în prim plan poveștile financiare ale zece români cu profesii și interese diferite – de la bancheri la studenți, pasionați de călătorii sau modă, actori, antreprenori, sau părinți cu copii mici.