În cadrul celei de a 18-a Săptămâni europene a regiunilor și orașelor, Comisia Europeană a publicat un raport privind calitatea vieții în orașele europene. Rezultatele a 58.100 interviuri realizate în 83 de orașe arată că, în 2019, 9 din 10 persoane s-au declarat satisfăcute de viața în orașul lor.

În privința României, 95% dintre clujeni si 82% dintre bucureşteni sunt mulţumiţi de oraşul lor, comparativ cu media europeană de 89%

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Orașele adăpostesc aproximativ 40 % din populația UE. Acestea se află în prima linie a unora dintre cele mai acute provocări cu care se confruntă Europa. Infectările cu coronavirus, de exemplu, au ajuns mai întâi în orașele mai mari și mai conectate din Europa, precum Milano și Madrid, înainte de a se răspândi în centrele mai mici și în regiunile predominant rurale. Prin urmare, este extrem de important să fim conștienți de nevoile persoanelor care trăiesc în orașe, nevoi care să ne orienteze în procesul de elaborare a politicilor.

În cele mai multe orașe din Europa de Est, conform sondajului, majoritatea consideră că li s-a îmbunătățit calitatea vieții în ultimii cinci ani. În plus, rezidenții din orașele mai mari au tendința de a utiliza mai puțin autoturismele și mai mult transportul public. În ceea ce privește incluziunea socială, orașele sunt mai primitoare decât țara în cauză în general, atât cu imigranții, cât și în ceea ce privește comunitatea LGBTI.

Raportul și materialele însoțitoare (inclusiv datele și instrumentele interactive) sunt disponibile online.


Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!