Caraiman, cel mai nou brand din segmentul core din România, anunță campania „Trage-ți sufletul și poți câștiga”, prin care consumatorii pot avea parte de o serie de premii atunci când se bucură de gustul echilibrat al berii din portofoliul Bergenbier S.A.

„Totul începe cu un Caraiman pus la rece, care poate aduce sub capac sau cheiță o bere ori chiar codul câștigător al celor 100.000 de euro pentru propria cabană. Este prima promoție națională a mărcii și am gândit această campanie pe nevoile actuale din piață: o rată de câștig ridicată când vorbim despre premiile în bere și un mare premiu atractiv. Ne bucurăm să vedem cât de bine a fost primită lansarea Caraiman, semn că segmentul core avea nevoie de un brand nou, cu gust echilibrat”, a punctat Victor Teioșanu, Director de Marketing Bergenbier S.A.

Promoția are o rată de câștig extrem de atractivă, una din cinci beri putând să aducă încă o bere de 0,5 litri. Perioada de înscriere a codurilor pentru marele premiu este 1 august – 31 octombrie, iar cea de revendicare a berii câștigate se întinde până la 31 ianuarie 2025.

„Un moment de respiro, asta am văzut că își doresc consumatorii în toate interacțiunile pe care le-am avut cu aceștia. De aici a început povestea Caraiman, a cabanei care e atât de apreciată în piață, dar și a promoției cu care venim acum spre consumatori. Prin distribuția bună pe care o avem, consumatorii pot să se bucure de această promoție atât off-trade, cât și on-trade și îi încurajăm pe toți să își tragă sufletul și, de ce nu, să se bucură de unul dintre premiile din campanie”, a punctat Nicoleta Cosneanu, Senior Brand Manager.

Campania se bucură și de un nou TVC, dar și de plasări in-store, comunicare digitală și radio. Mecanismul detaliat și regulamentul campaniei sunt disponibile pe site-ul oficial caraiman.ro.

Citește și:

Bergenbier S.A. lansează Caraiman, cel mai nou brand din segmentul de bere core

Ofertă – Pachete de publicare articole în Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo