Ediția aniversară Rocanotherworld aduce între 19 și 22 iunie 2025, în viile cramei Gramma Wines din Bârnova (Iași), o celebrare a spiritului #becurious, #bedifferent și #beforothers. Festivalul promite patru zile de concerte live, DJ sets, silent disco, activități educative, ateliere pentru copii, zone de wellness și un food court sustenabil.
Pe scenă vor urca artiști internaționali precum Villagers [IE], Bedouin Soundclash [CA], Photons [FR], dar și trupe îndrăgite din România și Moldova: Vița de Vie, Zdob și Zdub [MD], The Mono Jacks, byron & Classix Quartet, Omul cu Șobolani, Partizan, Cuibul [MD], E-AN-NA și alții. Scenele festivalului includ Mainstage, The Shift Stage și Silent Disco Stage, iar programul complet este disponibil pe www.rocanotherworld.com.
Mai mult decât muzică: incluziune, sustenabilitate și implicare comunitară
Rocanotherworld 2025 se remarcă prin extinderea zonelor dedicate activităților conexe – sesiuni de dialog pe teme sociale, spații de relaxare și inițiative ecologice. Sistemul de reciclare și programul de transport alternativ sunt completate de campania „Ai cumva o păturică?”, dedicată animalelor fără stăpân din adăposturile ieșene.
Organizatorii susțin accesul egal la cultură: elevii și studenții beneficiază de 50% reducere, persoanele cu dizabilități au acces gratuit, iar copiii sub 12 ani pot intra gratuit însoțiți de un adult. Biletele pot fi achiziționate cu 20% reducere folosind un card Banca Transilvania.
Un deceniu de Rocanotherworld
Născut în 2016 în memoria lui Ioan Dan Niculescu, Rocanotherworld a devenit un simbol cultural al regiunii, prin implicarea Asociației Industrii Creative și Showberry. Festivalul este o platformă de exprimare artistică și civică, care promovează curiozitatea, diversitatea și solidaritatea.


