Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) a organizat la Brașov Conferința Națională dedicată sectorului HoReCa, un eveniment care a reunit antreprenori, reprezentanți ai autorităților și lideri din industrie. Invitat special a fost Laurențiu Gâdei, secretar de stat în Ministerul Economiei.

Discuțiile au fost moderate de Valentin Șoneriu, președintele FPIOR, care a apreciat „deschiderea spre subiecte ce vizează nu doar Ministerul Economiei, ci și alte structuri guvernamentale”.

Digitalizare și date în timp real despre turiști

În cadrul conferinței, Laurențiu Gâdei a subliniat importanța digitalizării turismului prin instrumente moderne: „Ne dorim ca până în 2026 să digitalizăm sistemul astfel încât să existe o bază de date completă și actualizată pentru turismul românesc”.

Aplicația digitală pregătită de Ministerul Economiei va centraliza informații privind numărul de turiști, proveniența lor și locurile de cazare, reprezentând o bază solidă pentru dezvoltarea și promovarea destinațiilor interne.

Stabilitate fiscală pentru HoReCa

Un subiect major al discuțiilor a fost menținerea cotei reduse de TVA. Laurențiu Gâdei a afirmat: „Eu nu am mers niciodată în Bulgaria. Mie îmi place în România. Am înțeles situația și eforturile industriei și îmi exprim speranța ca TVA nu va crește. Investitorii au nevoie de stabilitate. Eu, ca cetățean în primul rând, sunt foarte supărat când aud că românii preferă să meargă la bulgari în vacanță. Eu nu am mers niciodată în Bulgaria. Mie îmi place în România și înțeleg că această creștere a turismului aduce, totodată, venituri suplimentare la bugetul de stat.”

HoReCa – motor economic pentru România

Cătălin Mahu, președintele HoReCa, a declarat: „Ministerul Economiei ar putea deveni unul dintre cele mai puternice Ministere din România, dacă reușim să conectăm digitalizarea cu susținerea industriei ospitalității.

Sectorul numără aproximativ 40.000 de restaurante la nivel național, peste 35.000 de companii și sprijină peste 400.000 de locuri de muncă directe și indirecte, contribuind cu peste 5% la PIB.

Dialog constructiv între mediul de afaceri și autorități

Evenimentul de la Brașov a oferit un cadru de dialog constructiv, cu accent pe soluții concrete pentru dezvoltarea sustenabilă a industriei ospitalității din România. FPIOR reunește peste 1.000 de companii și reprezintă 24 de județe, plus municipiul București, 29 de patronate și peste 26.000 de angajați.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo