Ministerul Finanțelor a avizat alocarea a 135,622 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și asigurarea continuității activității ROMATSA.

Măsura, aprobată de Guvern, permite finanțarea cheltuielilor necesare menținerii siguranței operaționale, precum și plata cheltuielilor de personal și a celorlalte obligații aferente activității Regiei Autonome „Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian” – ROMATSA.

Finanțare pentru menținerea siguranței traficului aerian

Intervenția a devenit necesară după ce resursele colectate prin mecanismul EUROCONTROL și destinate finanțării serviciilor furnizate de ROMATSA au fost temporar indisponibilizate.

ROMATSA asigură serviciile de navigație aeriană în spațiul aerian al României, atât pentru aeronavele care operează pe aeroporturile din țară, cât și pentru zborurile aflate în tranzit.

Continuitatea acestor servicii este esențială pentru desfășurarea traficului aerian în condiții de siguranță. Prin alocarea aprobată, autoritățile urmăresc ca o problemă temporară de finanțare să nu afecteze activitatea ROMATSA și operarea normală a zborurilor.

Alexandru Nazare: „Vorbim despre un serviciu strategic”

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a subliniat că intervenția bugetară este concepută ca o măsură temporară.

„Vorbim despre un serviciu strategic, care trebuie să funcționeze fără întrerupere și în condiții de deplină siguranță. Ministerul Finanțelor a avizat această soluție pentru a asigura continuitatea activității ROMATSA într-o situație temporară de indisponibilitate a resurselor care îi revin prin mecanismul EUROCONTROL. În același timp, am construit mecanismul astfel încât intervenția bugetară să fie una temporară: dacă aceste sume sunt recuperate sau virate ulterior, ele se întorc integral la bugetul de stat. Asigurăm astfel funcționarea unui serviciu esențial fără să transformăm o problemă temporară de lichiditate într-un cost permanent pentru buget”, a declarat Alexandru Nazare.

Fondurile vor fi restituite dacă sunt recuperate sumele EUROCONTROL

Potrivit Ministerului Finanțelor, mecanismul aprobat urmărește și protejarea bugetului de stat.

În cazul în care sumele datorate prin mecanismul EUROCONTROL vor fi recuperate sau virate ulterior, ROMATSA va restitui integral la bugetul de stat fondurile primite din Fondul de rezervă.

Prin urmare, alocarea are caracter temporar și are rolul de a asigura continuitatea financiară a activității ROMATSA, fără ca obligațiile finanțate în mod normal din resursele EUROCONTROL să fie transferate definitiv asupra bugetului de stat.

Ministerul Finanțelor precizează că va continua să susțină soluțiile necesare pentru funcționarea fără întreruperi a infrastructurilor și serviciilor strategice, cu respectarea disciplinei bugetare și protejarea resurselor publice.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo