ISTORIA este un instrument esențial pentru înțelegerea trecutului persoanelor, comunităților și popoarelor. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou.

Într-o inițiativă ce își propune să îmbogățească cunoștințele elevilor cu privire la istoria și patrimoniul local, a avut loc la Râșnov lansarea celui de-al doilea manual de istorie locală adaptat nevoilor elevilor și tinerilor. Manualul reprezintă rezultatul colaborării dintre Asociația Mioritics, Primăria Râșnov și Hands on History (Norvegia).

Autorul acestui manual, istoricul Nicolae Pepene, managerul Muzeului de Istorie Brașov, a structurat informația pentru două categorii distincte de vârstă: 812 ani și 1218 ani, luând în considerare nevoile și nivelurile de înțelegere ale copiilor. Manualul este conceput nu doar pentru a oferi informații, ci și pentru a stimula curiozitatea și interesul elevilor față de istoria orașului lor.

După publicarea primului manual dedicat elevilor cu vârsta între 8 și 12 ani, avem plăcerea să anunțăm și lansarea celui de-al doilea manual, destinat tinerilor cu vârsta între 12 și 18 ani. Acest manual, elaborat tot de istoricul Nicolae Pepene, aduce o abordare mai complexă și detaliată asupra istoriei locale, dar în aceeași manieră plăcută și ușor de parcurs. De această dată informațiile sunt mai detaliate dar structurate astfel încât să fie clare pentru orice curios.

Pentru a complementa lansarea manualelor, au avut loc sesiuni interactive de istorie pentru elevii de gimnaziu din Râșnov, facilitate chiar de autorul manualului, Nicolae Pepene, atât pe platforma ascensorului, oferind o panoramă fascinantă asupra orașului, cât și în Cetatea Râșnov, punându-le la dispoziție elevilor oportunitatea de a interacționa direct cu locurile istorice din oraș. Aceste inițiative au fost întâmpinate cu entuziasm de către elevi și cadrele didactice, oferindu-le acestora oportunitatea de a descoperi și a înțelege mai bine istoria și patrimoniul bogat al orașului lor. Pentru mai multe informații despre manualul de istorie locală sau despre alte proiecte educaționale găsiți pe www.cetatea-rasnov.ro.

 Obiectivul general al proiectului Heritage Hub Râșnov constă în dezvoltarea unui model de management strategic și durabil pentru Cetatea Râșnov, utilizând oportunitățile oferite de patrimoniul local material și imaterial în vederea dezvoltării experiențelor culturale și a mediului de afaceri local, care va fi elaborat împreună cu partenerul norvegian Hands On History AS și implementat în parteneriat cu Primăria Râșnov timp de 12 luni (inclusiv prin organizarea unui eveniment medieval cu 30 de participanți din Norvegia).

Perioada desfășurării proiectului: noiembrie 2022 –  aprilie 2024  (18 luni)

Valoarea totală a proiectului este de 982.269,20 lei, respectiv 199.17585 euro.

Valoarea finanțării nerambursabile (85% Grant SEE și 15% bugetul național): 982269,20 lei, respectiv 199.175,85 euro.

Asociația Mioritics este o organizație cu peste 18 ani de experiență în domeniul patrimoniului cultural, ecoturismului și educației. Organizația a fost distinsă în anul 2021 cu Ordinul Meritul Cultural în semn de apreciere pentru contribuția importantă avută la dezvoltarea culturală a țării noastre, pentru dăruirea pusă în procesul de educare prin cultură a publicului de toate vârstele, dovedind excelență la nivel național și internațional.

Hands on History AS este o organizație din Trondheim (Norvegia) ce oferă consultanță istorică pentru proiecte importante. Cel mai recent este producția National Geographic Vikings: The Rise and Fall care este nominalizată la Premiile Emmy 2023.

Citește și:

Prin proiectul AfterLand, arta și știința își unesc forțele pentru schimbare în bine, în Delta Dunării

Google.org lansează în România programul „AI Opportunity Fund for Europe”

ICR va finanța prin Programul CANTEMIR 24 de proiecte desfășurate în 24 de țări

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo