Supermarketul online Sezamo a lansat campania „Back to School”, care aduce reduceri de până la 25% la peste 500 de articole școlare, disponibile până pe 11 septembrie, în limita stocurilor.
Rechizite pentru toate gusturile
Oferta acoperă nevoile tuturor elevilor, de la caiete și instrumente de scris, până la rucsacuri, penare și soluții creative de depozitare. Printre brandurile incluse se numără Pigna, Oxford, Faber-Castell, EBERHARD FABER, Noki, BIC, Schneider, St.Right, Carioca, Posca și Lego. Sezamo propune și alternative sustenabile, precum gama Artline Eco, realizată din materiale reciclate sau reciclabile.
Pentru a aduce un plus de bucurie copiilor, catalogul cuprinde produse tematice cu personaje îndrăgite: Stitch, Cars, Păpușile LOL, My Little Pony, Hot Wheels, Batman sau Lego.
„Din experiența anilor trecuți știm că părinții caută în primul rând caiete și instrumente de scris, și într-o măsură mai mică rucsaci sau penare. Am calibrat sortimentația ținând cont de aceste nevoi, astfel încât fiecare familie să găsească rapid și eficient tot ce îi trebuie”, a declarat Michael Kaiser, director comercial Sezamo.
Campania pune accent și pe soluții sănătoase de snacking pentru pauza mare – gustări rapide, echilibrate și opțiuni pentru pachețelul zilnic. Clienții pot comanda inclusiv flori pentru a marca festiv începutul anului școlar.


