SkyTeam, alianța internațională din care face parte și compania națională TAROM, aniversează 25 de ani de conectivitate globală, inovație și servicii dedicate pasagerilor.

O rețea globală cu impact local

Înființată în anul 2000, SkyTeam reunește 18 companii aeriene și oferă acces la peste 945 de destinații din 145 de țări. TAROM este membră a alianței din 2010 și contribuie cu peste 50 de destinații proprii sau operate în parteneriat, facilitând călătoriile internaționale ale românilor printr-o conectivitate extinsă și servicii îmbunătățite.

„Parteneriatele noastre – în special în cadrul SkyTeam – se traduc prin siguranță, eficiență și conectivitate pentru pasagerii români. Suntem mândri că oferim un singur punct de check-in pentru zboruri multiple și o rețea globală la îndemână”, a declarat Costin Iordache, director general TAROM.

SkyTeam

SkyTeam

Inovații pentru o experiență de călătorie mai fluidă

În cei 25 de ani, SkyTeam a adus multiple premiere în industrie:

  • SkyPriority – servicii premium în peste 900 de aeroporturi.
  • Check-in digital integrat pentru zboruri cu companii multiple.
  • Acces la peste 750 de saloane pentru pasagerii eligibili.
  • Beneficii de loialitate comune prin SkyTeam Elite și Elite Plus.

Angajament pentru sustenabilitate și responsabilitate socială

SkyTeam este prima alianță care a emis o declarație împotriva traficului de persoane și care susține campania 25by2025 pentru echitate de gen în aviație. Inițiativa The Aviation Challenge urmărește accelerarea aviației durabile, implicând zeci de actori din industrie.

„Succesul SkyTeam constă în forța parteneriatelor sale și în viziunea comună de a pune clientul în centrul experienței de călătorie”, a subliniat Andrés Conesa, președinte SkyTeam.

Citește și:

TAROM sărbătorește 70 de ani de activitate în aviație: o istorie bogată, tradiție și perseverență, la înălțime

CEC Bank semnează un parteneriat cu TAROM

TAROM și OMV Petrom au semnat un contract pentru furnizare de combustibil sustenabil pentru aviație (SAF)

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo